Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gabi Matei, schimb de replici cu arbitrul de rezervă care purta mănuşi: ”Mai glumim şi noi, ce să facem”

Gabi Matei, schimb de replici cu arbitrul de rezervă care purta mănuşi: ”Mai glumim şi noi, ce să facem”

Academica Clinceni

Comentarii

FC Voluntari a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii I, prima confruntare de după pauza cauzată de pandemia de coronavirus.

 ”Noi am venit aici cu alte gânduri, am venit să câştigăm. Din păcate, după începutul bun de joc au fost acele greşeli ale portarului nostru, de la 2-0 era greu să revenim. Am avut o şansă prin acel gol, am înţeles că nu a fost offside.Nu s-a ridicat nici fanionul de la margine, ar fi fost o sugestie al celui de-al patrulea arbitru” a declarat Gabi Matei (Academica) după meci. Fostul fundaş de la FCSB crede că lucrurile se puteau schimba dacă acel gol al Clinceniului marcat de Dobrescu era validat: ”Dacă înscriam acel gol, cred că aveam şanse să egalăm, poate să şi câştigăm. A fost şi căldura, a fost foarte greu pentru noi după această perioadă, încercăm încet, încet să ne intrăm în ritm. Nu avem ce să facem, trebuie să adunăm puncte şi să ne salvăm de la retrogradare” a mai spus Matei.

El a avut un schimb de replici cu arbitrul de rezervă. Subiectul ar fi fost mănuşile pe care le purta cavalerul fluierului: ”Mai glumim şi noi în teren, ce să facem? Nu putem să stăm tot timpul serioşi” a spus el, după meci.

Academica Clinceni este ultima în clasament după această înfrângere: ”E o diferenţă foarte mică de puncte între mai multe echipe, nu ştim ce se întâmplă cu Dinamo în acest moment. Sunt destule puncte de adunat” a mai declarat fundaşul lateral dreapta.

Fundaşul Mihai Dobrescu a fost cel care a marcat golul anulat al echipei antrenate de Ilie Poenaru. La finalul partidei, apărătorul în vârstă de 27 de ani a declarat: ”Nu am văzut reluarea, nu ştiu dacă a fost offside sau nu. Din ce mi s-a părut mie, nu l-a atins mingea pe Moussa. Ei au ajuns de două ori la poartă. La al doilea gol el a vrut să centreze, am avut şi ghinion”

Afla mai multe despre: gabi matei 

viewscnt
Articole similare