Experiențe împreună.
You are here:

Gafă majoră! Mircea Lucescu, schimbat după ce a scris istorie: "Patronul, convins că e bătrân şi depăşit". Dezvăluiri frapante din Ucraina

Gafă majoră! Mircea Lucescu, schimbat după ce a scris istorie: "Patronul, convins că e bătrân şi depăşit". Dezvăluiri frapante din Ucraina
Comentarii

Mircea Lucescu rămâne unul dintre antrenorii renumiţi din Ucraina, iar în acest sezon Şahtior Doneţk a simţit pe pielea sa ce a pierdut. O dezvăluire frapantă a fost făcută de un jurnalist ucrainean, care a făcut cunoscut motivul pentru care antrenorul român a plecat de la fosta sa echipă din Ucraina.

La 75 de ani, Mircea Lucescu e pe cale să câştige al nouălea titlu de campion în Ucraina, după cele opt obţinute cu Şahtior Doneţk, clubul la care a scris istorie. De această dată, "Il Luce" e pe banca lui Dinamo Kiev. 

Cum s-a făcut schimbarea lui Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk: "L-au convins pe patron că e bătrân şi depăşit"

Ascensiunea lui Şahtior Doneţk, în acest secol, e legată de numele lui Mircea Lucescu, cel care s-a bucurat 12 ani de susţinerea patronului Rinat Akhmetov. Recent, un jurnalist din Ucraina a dezvăluit, la finalul unei discuţii cu antrenor român, care ar fi fost motivul pentru care fostul selecţioner al României a plecat, în 2016. 

Jurnalistul Igor Tsyganyk a susţinut că un grup de persoane din jurul lui Akhmetov l-a convins pe patron că Mircea Lucescu e depăşit, deşi românul a fost creatorul performanţelor şi a unor jucători vânduţi pe zeci de milioane de euro în vestul Europei. 

"Am vorbit cu Lucescu după meciul cu Şahtior (n.r. - victoria din urmă cu câteva zile a lui Dinamo, scor 1-0). Fără el, Şahtiorul de azi nu ar fi fost la acest nivel. El iubeşte Şahtiorul, mereu îşi aminteşte cu drag de acea perioadă, dar Şahtior l-a refuzat. 

În primăvara anului 2016, un grup de persoane de la Şahtior l-a convins pe Akhmetov că Mircea Lucescu e bătrân şi depăşit. Acele persoane l-au convins, în ciuda relaţiilor bune dintre cei doi. 

Astfel, Lucescu nu are nicio obligaţie faţă de Şahtior. Mi-a spus personal că probabil e cel mai bun sezon al său de după plecarea de la Şahtior. E mulţumit de modul în care a decurs sezonul şi de ce a reuşit la Dinamo Kiev într-o perioadă scurtă", a susţinut Igor Tsyganyk, conform Ua-football.com.

În urmă cu cinci ani, presa din Ucraina susţinea că Akhmetov şi-ar fi dorit să reducă din investiţii în club şi să-i diminueze salariul lui Mircea Lucescu, ceea ce ar fi dus la ruptura dintre cele două părţi. 

Mircea Lucescu a anunţat ce face după acest sezon

Antrenorul lui Dinamo Kiev nu are de gând să se retragă, mai ales că e aproape campion în Ucraina şi are şansa de a juca din nou în Champions League. 

"(n.r. - Nu aveţi de gând să vă opriţi la vară?) Nu, n-am de gând să... Deci, am reluat, am reluat tocmai pentru acest lucru, să pot trăi acele momente", a declarat Mircea Lucescu pentru Telekom Sport. 

  • 8 titluri de campion şi o Cupă Uefa sunt cele mai importante trofee cucerite de Mircea Lucescu la Şahtior. 

viewscnt
Articole similare
Cine e singura sportiva din Romania calificata in trei probe la Jocurile Olimpice. Candideaza si...