Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gala Fotbalului Românesc 2019: Jurnalistul Telekom Sport, Silviu Tudor Samuilă premiat pentru cea mai bună emisiune de sport din România

Gala Fotbalului Românesc 2019: Jurnalistul Telekom Sport, Silviu Tudor Samuilă premiat pentru cea mai bună emisiune de sport din România

Media

Comentarii

Silviu Tudor Samuilă, colegul nostru de la Telekom Sport a fost premiat pentru ”cea mai bună emisune de sport” din România.

După ce a primit premiul pentru ”cea mai bună emisiune de sport” din România, pentru ”Studio UCL” de la Telekom Sport, Silviu a declarat:

”Mă simt extrem de onorat pentru acest premiu. Totodată, mă uit în sală şi văzându-i pe Mirel Rădoi şi Ioan Andone simt nevoia să împart şi cu ei acest premiu pentru că sunt doi dintre oamenii care ne-au însoţit în această călătorie fantastică a UEFA Champions League. În 2011 am ajuns la Telekom Sport, iar în 2012 îmi amintesc de o semifinală Barcelona - Chelsea. Am făcut o emisiune îngrozitoare, fără niciun fel de materiale, fără nimic. Vlad Enăchescu m-a chemat atunci la el şi mi-a zis ”aşa ceva nu se poate. Trebuie să găsim o soluţie pentru că emisiunea asta se învârte în jurul celui mai important poate eveniment al lumii fotbalistice, după Cupa Mondială”. Din acel moment, emisiunea a crescut, iar în momentul de faţă este emisiunea la care probabil se lucrează cel mai mult în Telekom Sport. Momentul meu favorit este acela care se petrece înainte de emisune cu câteva zile, când împreună cu colegii mei, editorii şi producătorii facem un fel de brainstorming pe WhatsApp pentru a găsi subiectele. Le mulţumesc şi vreau să împart acest premiu şi cu Dan Udrea, dar şi cu aceşti foşti mari jucători şi mari antrenori: Cosmin Contra, Mirel Rădoi, Ioan Andone, Basarab Panduru, Bogdan Stelea, aomeni care înnobilează serile de Champions League!” a declarat Silviu Tudor Samuilă după ce a primit premiul pentru cea mai bună emisiune de sport la Gala Fotbalului Românesc.

Silviu Tudor Samuilă a mai lucrat în trecut la Sport Klub, Jurnalul, B1 TV, Naţional TV şi GSP TV. Înainte să ajungă la Telekom Sport, Silviu a moderat o alta emisiune de succes, ”Contraatac”.

Este absolvent al Liceului German Hermann Oberth şi al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din Bucureşti. Totodată, Silviu Tudor Samuilă este unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti sportivi ai momentului. La Telekom Sport moderează în prezent emisiunile Sport Center, Sport Report, dar şi Studio UEFA Champions League. De asemenea comentează atât meciuri de fotbal transmise de postul nostru de televizune, cât şi confruntări spectacol din alte sporturi.

Afla mai multe despre: silviu tudor samuilă 

viewscnt
Articole similare