Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Gaz Metan - FCSB 2-3. Buş aduce victoria roş-albaştrilor, din penalty, după un meci nebun şi un final încins! Echipa lui Petrea, din nou lider

VIDEO | Gaz Metan - FCSB 2-3. Buş aduce victoria roş-albaştrilor, din penalty, după un meci nebun şi un final încins! Echipa lui Petrea, din nou lider

Superliga

Comentarii

FCSB a câştigat cu 3-2 meciul jucat în deplasare la Mediaş, cu Gaz Metan, după un meci nebun. Olaru a reuşit o dublă, iar Buş a marcat din penalty, în timp ce Deaconu, tot din penalty, şi Valente au înscris pentru medieşeni. După acest succes, FCSB face 27 de puncte şi e din nou lider, solitar, în Liga 1.

LIVE VIDEO | Gaz Metan - FCSB 2-3 ( R. Deaconu 15-pen, Valente 60 / Olaru 11, 31, Buş 90-pen)

  • Gaz Metan: Buzbuchi - Butean, Larie, Baco, Velisar - Alceus, Da Silva - Niţu, Deaconu, Ze Manuel - Cardoso
  • Rezerve: Pleşca - Costea, Romeo, Trif, Valente, Horj, Sambu, Smola, Chamed
  • FCSB: Vlad - Creţu, Cristea, Miron, Panţîru - D. Olaru, Perianu, Vînă - Moruţan, Man, Tănase
  • Rezerve: Straton - Simion, Briceag, Buş, Buziuc, Ov. Popescu, Oaidă, Pantea, Oct. Popescu

Min. 90+6 - FINAL de meci! FCSB câştigă un meci nebun, extrem de spectaculos, după un final încins! Echipa lui Toni Petrea revine pe primul loc în clasament.


Min. 90 - GOOOOOOOLLLLL FCSB! Sergiu Buş transformă cu siguranţă lovitura de la 11 metri!


Min. 89 - Penalty pentru FCSB! Octavian Popescu a căzut în careu, arbitrul Colţescu dă penalty!


Min. 75 - Ocazie FCSB. Buş a primit o pasă excelentă de la Octavian Popescu, a trag din prima, dar pe lângă poarta lui Buzbuchi, din careu.


Min. 74 - Ocazie Gaz Metan. Deaconu a încercat să-l surprindă pe Vlad, ieşit din poartă, de la mare distanţă!


Min. 60 - GOOOOOOLLLLLL GAZ METAN! Ricardo Valente înscrie cu un şut din întoarcere, după o lansare în careu a lui Dumitru Cardoso. L-a învins pe Vlad din apropiere.


Min. 53 - Ocazie Gaz Metan! Vlad intervine salvator la un şut din centrul careului, după o centrare din stânga a lui Dumitru Cardoso! Ze Manuel l-a luat la ţintă pe Vlad.


Min. 50 - Ocazie FCSB! Sergiu Buş scapă spre poarta lui Buzbuchi, însă e ajuns din urmă şi trage din cădere, dar fără emoţii.


Min. 49 - Ocazie Gaz Metan! Valente loveşte cu capul dintre Miron şi Panţîru, dar mingea e trimisă pe direcţia lui Vlad.


Min. 46 - A început repriza a doua.


Min. 45+3 - Pauză.


Min. 43 - Ocazie FCSB! Sergiu Buş trage în bară din întoarcere, de la marginea careului!


Min. 31 - GOOOOOOOLLLLLL FCSB! Darius Olaru face dubla! Tănase scapă spre poartă după o pasă a lui Buş, trage în portar, dar mingea rămâne tot la el şi acesta îl serveşte excelent pe Olaru, care pune piciorul şi înscrie cu poarta goală.


Min. 25 - Ocaize FCSB! Moruţan ratează, trage în portar după ce a ajuns la o minge deviată în careu de un fundaş al Gazului!


Min. 22 - Ocazie FCSB! Ionuţ Vînă trage de la 20 de metri, mult peste poarta lui Buzbuchi.


Min. 15 - GOOOOOOOLLLL GAZ METAN! Ronaldo Deaconu înscrie din penalty, după ce Luis Niţu a fost faultat în careu!


Min. 11 - GOOOOOLLLLL FCSB! Darius Olaru deschide scorul, cu capul, după o centrare din dreapta a lui Moruţan! Olaru a şters mingea cu capul, pe spate, iar Buzbuchi n-a putut ajunge la minge. E 1-0 pentru FCSB îndeplasarea de la Mediaş.


Min. 8 - Ocazie FCSB. Din nou Moruţan! Puştiul FCSB-ului intră din nou în careu, din dreapta, şi trage din unghi, iar Buzbuchi respinge în faţă. Mingea a ajuns la Tănase, dar acesta n-a reuşit să creeze pericol.


Min. 5 - Ocazie FCSB! Prima mare şansă de gol a meciului aparţine FCSB, prin Moruţan, care a preluat excelent şi s-a întors în marginea careului, a intrat în suprafaţa de pedeapsă, şi-a pus mingea pe stângul şi a tras, dar mingea a lovit bara. Portarul Buzbuchi era fără reacţie.


Min. 1 - A început meciul!


20:18 - Avem şi echipa de start a Gazului!


19:40 - Avem echipa de start a FCSB! Toni Petrea a ales să-l folosească pe Ovidiu Perianu ca mijlocaş închizător, în detrimentul lui Ovidiu Popescu sau Simion, Man va juca vârf împins, deşi Sergiu Buş e apt şi e pe bancă, iar Tănase a urcat în stânga liniei de atac a FCSB pentru această partidă.


Gaz Metan - FCSB este meciul care închide etapa a 11-a din Liga I, astăzi, de la ora 21:00, în direct la Telekom Sport 1.

Gaz Metan se află pe locul 9 în Liga l, cu 13 puncte în 10 partide, iar FCSB este pe locul 2 cu 24 de puncte acumulate în cele 10 etape. Gaz Metan are în ultimele 5 partide 2 victorii, 2 înfrângeri şi un egal. În cele 10 etape, Mediaş are 4 victorii, 1 egal şi 5 înfrângeri.

Gaz Metan - FCSB LIVE VIDEO, astăzi, de la ora 21:00, la Telekom Sport 1

FCSB poate reveni pe primul loc în Liga I dacă scoate cel puţin o remiză în deplasarea de la Gaz Metan Mediaş, roş-albaştrii fiind la un singur punct în spatele actualului lider din campionat, Universitatea Craiova.

FCSB se află într-o formă extraordinară, are o serie de 5 victorii în ultimele 5 partide. Roş-albaştrii se pot lăuda şi cu cel mai bun atac din Liga I, au înscris de nu mai puţin de 28 de ori şi au 8 victorii şi 2 înfrângeri în cele 10 etape de campionat.

Gaz Metan - FCSB LIVE VIDEO, astăzi, de la ora 21:00, la Telekom Sport 1

"Eroii" FCSB-ului sunt Dennis Man şi Florin Tănase, care împreună au înscris mai mult de jumătate din golurile echipei. Cei doi au reuşit câte 9 goluri de fiecare şi sunt liderii în topul marcatorilor din Liga I.

Dennis Man conduce şi topul celor mai buni pasatori, cu 5 assist-uri pentru roş-albaştrii şi este cel mai în formă jucător din Liga I. 

Nu rataţi Gaz Metan - FCSB, astăzi, de la ora 21:00, în direct la Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: fcsb gaz metan 

viewscnt
Articole similare