Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

George Ţucudean ar fi decis să se retragă din fotbal. Cei de la CFR Cluj, luaţi prin surprindere: "E prima oară când aud de acest lucru"

George Ţucudean ar fi decis să se retragă din fotbal. Cei de la CFR Cluj, luaţi prin surprindere: "E prima oară când aud de acest lucru"

CFR Cluj

Comentarii

George Ţucudean i-ar fi anunţat pe cei de la CFR Cluj că doreşte să se retragă temporar din fotbal, la doar 28 de ani, notează GSP. Cei de la CFR au fost, însă, luaţi prin surprindere.

În cadrul unei conferinţe de presă organizată de campioana României, Andrei Burcă a declarat că el şi colegii săi nu îl vor lăsa pe "Ţucu" să se retragă: "E prima oară când aud acest lucru. Chiar ieri am fost cu el la refacere după un antrenament, am stat mult împreună şi nu am vorbit nimic despre acest lucru. Sunt conştient că are mai multe probleme şi nu este în forma pe care a avut-o până acum, dar cred că este cel mai bun atacant român şi ne va ajuta foarte mult. Nu se retrage, nu îl lăsăm noi", a declarat fundaşul campioanei. 

OPERAT LA INIMĂ ŞI CU GÂNDUL LA RETRAGERE 

Problemele medicale nu îi dau pace lui George Ţucudean. Atacantul a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la inimă în startul sezonului şi Dan Petrescu nu a putut să îl folosească până de curând pe golgheterul campioanei din sezonul trecut. 

La începutul lunii august, chiar Ţucudean a dezvăluit că se gândeşte la retragere: "M-am gândit că pot să mă las, mă gândesc în continuare... Sunt nişte probleme... Nu e problemă la genunchi sau ceva, e problemă la inimă. M-au asigurat că nu o să păţesc nimic, am făcut a doua intervenţie, mi-am revenit destul de bine, în zece zile am început efortul, am făcut pregătire cu preparatorul fizic, separat câteva zile, nu am avut nicio problemă, am intrat la antrenament foarte bine cu ei şi mă bucur că am ajuns aproape la acelaşi nivel ca şi ei de pregătire. Îmi lipsesc meciurile, normal, nu am ritm de joc, dar eu zic că m-am descurcat destul de bine pentru un meci. Mai ales că am intrat cu Maccabi şi a fost un ritm foarte ridicat acolo. Şi m-am simţit bine şi acolo", a declarat George Ţucudean, la finalul meciului cu Chindia.

Cu toate acestea, Ţucudean a intrat în partida cu Celtic, de la Glasgow, şi a marcat golul victoriei lui CFR. 

Afla mai multe despre: tucudeanretragerecfr cluj 

viewscnt
Articole similare