Unul dintre cei mai importanţi fotbalişti români, Gică Popescu, împlineşte astăzi 49 de ani. Pe www.dolcesport.ro ai povestea şi reperele carierei fostului internaţional, plus imagini de arhivă rare.
Gică Popescu s-a născut pe 9 octombrie 1967 şi a început fotbalul la echipa oraşului natal, Dunărea Calafat.
După ce a evoluat doi ani la Calafat, Popescu a făcut pasul spre prima divizie. A debutat pe prima scenă la Universitatea Craiova, pe 9 iunie 1985, în meciul de campionat cu FC Braşov, scor 1-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Revoluţia din 1989 a însemnat şi pentru Popescu eliberarea. A plecat în Olanda, la PSV Eindhoven. Între 1990 şi 1994 a evoluat 83 de meciuri şi a înscris 18 goluri.
Apoi, după o jumătate de sezon petrecută la Tottenham Hotspur, unde a jucat 23 de partide şi a marcat 3 goluri, a semnat cu una dintre cele mai mari echipe ale Europei, FC Barcelona (1995).
"Am fost pe Camp Nou cu cîteva zeci de jurnalişti la prezentare. Atunci am îmbrăcat pentru prima dată echipamentul blau-grana al Barcelonei. După prezentare am mers în port. Îmi muşcam maxilarele amintindu-mi ce le spusesem unor prieteni ai mei peste vară, la Poiana Braşov cînd m-au întrebat, în glumă, ce caut eu la Barcelona lui Cruyff. «O să fiu titular, tăticilor, de la primul meci», aşa le-am promis". Seara de după prezentare m-am plimbat prin port. Singur. Am ajuns la hotel şi am îmbrăcat iarăşi echipamentul. Am dormit cu el", rememora Popescu, în GSP, prima zi petrecută la Barcelona.
Extrem de ambiţios şi de serios, Popescu a fost numit căpitan al echipei catalane, pentru care a disputat 68 de jocuri şi a marcat de 9 ori.
"Am fost căpitanul şcolii generale, căpitan la liceu, căpitan la juniori, căpitan la echipa naţională de juniori, căpitan la Universitatea Craiova la 20 de ani şi tot aşa, căpitan, căpitan, căpitan. Nu poate fi o întâmplare. O aveam în sânge", îşi amintea Gică Popescu.
În 1997 s-a transferat la Galatasaray Istanbul. Popescu a jucat 109 meciuri şi a înscris 5 goluri pentru formaţia turcă. La Galatasaray, Popescu a cucerit nu mai puţin de 7 trofee, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
Pe final de carieră, în 2001, s-a transferat la Lecce. Apoi, în vara anului 2002 a revenit în ţară, dar la Dinamo. Popescu şi-a reziliat contractul cu roş-albii în noiembrie 2002, semnând în ianuarie 2003 un contract cu Hannover 96. A jucat în Germania până la finalul anului 2003, când s-a retras din activitate.
Popescu a fost un fotbalist determinant şi pentru echipa naţională. A debutat în 1988 şi a jucat până în 2003.
La 22 de ani a "prins" primul său Campionat Mondial. Atunci, în 1990, România a întâlnit superputeri ale fotbalului mondial, precum Argentina lui Maradona şi fosta URSS şi a reuşit să treacă de grupe. Era primul turneu final la care ţara noastră participa după 20 de ani de absenţă.
Prestaţiile extraordinare de la echipele de club şi de la naţională, din anii '90, i-au adus, pe lângă trofeele externe care sunt enumerate mai jos, şi 5 titluri de "Cel mai bun fotbalist român al anului".
Mai jos sunt enumerate realizările lui Gică Popescu
CV Gică Popescu
- data şi locul naşterii: 9 octombrie 1967, Calafat
- echipe de club pentru care a jucat: Dunărea Calafat (1982-1984), Universitatea Craiova (1984-1987), Steaua Bucureşti (1988), Universitatea Craiova (1988-1990), PSV Eindhoven (1990-1994), Tottenham Hotspur (1994-1995), FC Barcelona (1995-1997), Galatasaray (1997-2001), Lecce (2001-2002), Dinamo Bucureşti (august 2002-noiembrie), Hanovra 1896 (2003)
- debut în Liga 1: 09.06.1985, în Universitatea Craiova - FC Braşov 1-0
- ultimul meci în Liga 1: 16.11.2002, în Oţelul Galaţi - Dinamo 2-0
- a debutat la echipa naţională pe 20 septembrie 1988, în Albania - România 3-0.
- a adunat 115 meciuri şi 16 goluri pentru echipa naţională
- a participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial şi la două turnee finale ale Campionatului European
- a fost desemnat de şase ori cel mai bun fotbalist al României - 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996
Trofee câştigate de Gică Popescu
Steaua: 1 titlu de campion (1988); Cupa României atribuită Stelei după finala cu Dinamo din 1988 nu poate fi inclusă în palmaresul lui Popescu, pentru că Steaua a renunţat la trofeu în 1990
PSV: 2 titluri de campion (1991, 1992), 1 Supercupă (1992)
FC Barcelona: 1 Cupă a Regelui (1997), 1 Supercupă a Spaniei (1996), Cupa Cupelor (1997)
Galatasaray: 3 titluri de campion (1998, 1999, 2000), 2 Cupe ale Turciei (1999, 2000), Cupa UEFA (2000), Supercupa Europei (2000)
POVESTEA LUI GICĂ POPESCU
Poveştile despre micuţul Popescu sunt incredibile. În 1969, la un an şi jumătate, a fost aproape de moarte. Gică a avut la naştere 4,9 kg, mult peste "normalul" de 3,5! Hernia strangulată căpătată la naştere, când cordonul ombilicat i-a fost tăiat greşit, îl punea faţă în faţă cu o operaţie vitală. Tatăl a semnat pentru intervenţie, iar în ciuda complicaţiilor, Gică a scăpat!
Părintele "Baciului" avea numai cuvinte de laudă din copilul Gică. "În copilărie a fost cel mai cuminte băiat, ca o fată. Se ducea mai rar la şcoală. Odată, am vorbit cu diriginta lui şi mi-a spus că vine o dată pe săptămână, dar că este cel mai bun, peste cei care se duc zi de zi. Când a avut majoratul, în curtea mea a venit toată echipa Craiovei. Au mai trecut Stoicikov, Petrescu şi Hagi".
Fotbalul şi Universitatea le-a descoperit într-o revistă cumpărată de tatăl său în 1974."Tata m-a dus de mână la meciurile Craiovei Maxima", spunea Gică. Acesta povesteşte în volumul "Viaţa mea", scris de Daniel Nanu, o discuţie pe care a avut-o cu tatăl Costică, decedat în mai 2014. "Tată, o să vină ziua în care eu o să fiu în locul lui Ştefănescu. Iar lumea mă va iubi mai mult decât pe el!".
Junioratul l-a făcut la Calafat, în oraşul său natal, iar de acolo a ajuns la Universitatea. A jucat din 1984 până în 1988, atunci când a decis să plece la Steaua. A fost o adevărată poveste plecarea sa la Bucureşti, dar după doar un sezon petrecut în Ghencea a decis să se reîntoarcă în Bănie, acolo unde a mai stat doi ani, până a plecat din România.
A ajuns în Olanda imediat după Revoluţie, a semnat cu PSV Eindhoven şi a jucat aici timp de cinci sezoane. A plecat în Anglia la Tottenham Hotspur, iar după doar un an a semnat cu Barcelona! A fost promovat din primul moment de Johan Cruyff primind chiar şi banderola de căpitan!
„Eram primul român căpitan al unei echipe aşa de mari. Era o mândrie, simţeam că reprezint ţara şi fotbalul românesc. Am ţinut cu dinţii să-mi onorez cât mai bine rolul şi n-a fost deloc simplu. Cruyff, unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut fotbalul mondial, a luat o decizie care a uimit pe toată lumea, inclusiv pe mine: la doar şase luni după ce fusesem transferat acolo, m-a numit al doilea căpitan de echipă. Şi după alte şase luni, am devenit prim-căpitan. Trecuse doar un an de când semnasem pentru ei", povestea Popescu.
După doar două sezoane petrecute în Spania, Popescu decide că e timpul pentru o nouă schimbare şi semnează cu Galatasaray, acolo unde a jucat timp de cinci sezoane. Finalul carierei l-a găsit la Hannover, după mici perioade de timp pe care le-a petrecut la Lecce şi Dinamo.
Trei declaraţii tari făcute de Popescu într-un interviu pentru "Adevărul"
1. "Sifoanele au fost nefericirea vieţii mele! Ne trimitea taică-meu pe mine şi pe sora mea, când ne luam de păr, să cărăm sifoanele alea nenorocite. Bineînţeles că pe drum mă mai bătea şi soră-mea, care e mai mare decât bine"
2. "Ţine foarte mult de caracter. Eu am fost căpitanul şcolii generale, căpitan la liceu, căpitan la juniori, căpitan la echipa naţională de juniori, căpitan la Universitatea Craiova la 20 de ani şi tot aşa, căpitan, căpitan, căpitan. Nu poate fi o întâmplare. O aveam în sânge"
3. "Când am intrat în vestiarul de la Craiova aveam 17 ani. Nu o să uit niciodată senzaţia pe care am avut-o. Ne-au luat patru inşi de la tineret şi ne-au dus la echipa mare. M-a luat ameţeala. Erau toţi îmbrăcaţi în albastru, era colosal! Parcă intrasem într-un templu. Erau toţi uriaşii acolo, iar eu îi aveam tapetaţi în spatele patului meu"
