Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gică Popescu face o dezvăluire surprinzătoare: "Dacă făceam un compromis, eram preşedintele FRF să mă doară capul"

Gică Popescu face o dezvăluire surprinzătoare: "Dacă făceam un compromis, eram preşedintele FRF să mă doară capul"

FRF

Comentarii

Gică Popescu a dezvăluit că ar fi putut fi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dacă făcea un compromis în 2005, atunci când a candidat împotriva lui Mircea Sandu.

Atunci, Gică Popescu a adunat 102 voturi, în timp ce Mircea Sandu a strâns 187 de voturi şi a rămas la şefia FRF. "Baciul", care insistă că nu va mai candida vreodată la preşedinţia FRF, dezvăluie că un compromis îl putea aduce în fruntea forului de la Casa Fotbalului încă din 2005.

„Nu mai candidez niciodată! Vă spun un singur lucru şi să nu mă întrebaţi mai mult decât vă spun acum. În 2005 îmi era foarte uşor să fiu preşedintele Federaţiei. Atât vă spun şi nimic mai mult! Aşa cum vă spun eu! În 2005 dacă voiam şi dacă eram dispus să fac anumite concensii, compromisuri, eram preşedintele Federaţiei.

Nu ştiţi nimic şi nu ştie nimeni ce vă zic eu! Acum, iar o să bubuie siteurile cu ce vă spun eu. Dacă voiam în 2005 să fiu preşedinte puteam să fac compromisuri şi eram preşedinte fără să mă doară capul! Atunci când a câştigat Mircea Sandu, da!

Eu m-am întâlnit atunci cu domnul Condescu în turneul meu de promovare. Suprinderea mea a fost că după alegeri Condescu a ieşit în presă şi mi-a zis că nu am fost să-l vizitez. Eu fiind şi prezentându-i proiectul... Dar ce vă spun eu n-are nicio legătură cu Condescu.

Ştiţi de câte ori mă gândesc şi-acum? «Băi, dacă eram altfel şi făceam compromisuri viaţa mea s-ar fi schimbat în totalitate din 2005 şi tot parcursul ulterior...». Stai să te gândeşti aşa-i în viaţă... E bine să fii corect? Uitându-mă la tot parcursul mă gândesc şi-acum că dacă făceam un singur compromis totul s-ar fi schimbat... Eu am zis că-s corect, mă duc la luptă, mă bat. Cine mă votează, mă votează. M-am dus cu cămaşa deschisă în faţa gloanţelor. Cât eram eu de Gică Popescu nu aveam experienţa şi relaţiile lui Mircea Sandu. Eu m-am dus cu pieptul dezvelit, nu cu armele încărcate!

Mă gândesc cum ar fi arătat viaţa mea dacă eu acceptam un astfel de compromis! Nu avea nicio legătură cu partea financiară! Eu eram cu «Ce-o să zică lumea?». Am fost corect toată viaţa mea, dar ce s-a întâmplat după, zic că în viaţă poate un compromis îţi ţine de cald!", a declarat Gică Popescu, pentru Gazeta Sporturilor.

"Burleanu nu cred că are vreun amestec"

Cât despre alegerile FRF din 2014, atunci când a fost favorit, dar a fost arestat cu o zi înainte de scrutin, Gică Popescu a spus:

„Burleanu nu cred că are vreun amestec. Ce putere avea Burleanu? Să spun acum fără să am o certitudine ar fi nedrept. Eu citesc prin presă, mai văd pe la televizor... Că se ştiau condamnările şi nimeni n-a spus nimic...

Şi credeţi-mă că puteam să fiu preşedinte fără probleme! Nu vreau să vă spun... Este un lucru care se face în toată lumea, dar pe care eu n-am vrut să-l fac! Nu mai am motivaţia de atunci, cei din echipa mea nu mai sunt aceiaşi. Aveam un proiect frumos. Acum toţi au alte lucruri. Şi, nea Ovidiu, cât să te lupţi, să te lupţi, să te lupţi? Am încercat, nu s-a putut! Nu s-a putut nici a doua oară, gata! În viaţă sunt şi alte lucruri pe care le putem face. Dacă n-am avut dreptul acolo, acum îmi văd de treaba mea!”, a mai spus Gică Popescu.

Afla mai multe despre: gica popescu 

viewscnt
Articole similare