Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali a dat o nouă lovitură pe piaţa transferurilor: "Îmi aduce aminte de Dorinel Munteanu". Anunţul celor de la FCSB

Gigi Becali a dat o nouă lovitură pe piaţa transferurilor: "Îmi aduce aminte de Dorinel Munteanu". Anunţul celor de la FCSB

FCSB

Comentarii

Finanţatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a dat lovitura pe piaţa transferurilor.

Fundaşul Ionuţ Panţîru, unul dintre pariurile patronului din acest sezon, a confirmat aşteptările şi a devenit rapid un om de bază pentru roş-albaştri.

Transferat în vară de la Poli Iaşi, pentru 200.000 de euro, Ionuţ Panţîru a strâns 16 meciuri, un gol şi un assist în tricoul vicecampioanei en titre a Ligii 1, câştigându-şi locul de titular.

În opinia lui Narcis Răducan, directorul sportiv al FCSB-ului, Panţîru merită să ajungă la echipa naţională, în contextul în care Cosmin Contra duce lipsă de fundaşi stânga de calitate.

"Fără îndoială! Risipa sa de efort îmi aduce aminte de Selymeş şi de Dorinel Munteanu. Efectiv nu are plămâni acest băiat. Lucrează foarte mult la cultura sa tactică, iar dacă se pune la punct foarte tare la acest capitol, va fi om de naţională foarte mulţi ani de acum încolo", a declarat Narcis Răducan.

Gigi Becali a dat lovitura cu transferul lui Panţîru la FCSB

„Avem cel mai bun fundaş stânga din toate timpurile în România: Panţîru! Ce Selymeş, Panţîru va fi cel mai mare din toate timpurile! Bine, şi acum e, dar nu îl văd oamenii. Poate asta e calitatea mea, să văd înaintea altora. Altfel îl luau alţii înaintea mea. Echipa naţională are nevoie de el că n-are fundaş stânga. Nu îl întrebaţi pe Contra, ce, el nu vede? E treaba lui. Poate cine ştie, nu mă pricep eu şi zice că vorbesc aiurea”, spunea Gigi Becali, despre Ionuţ Panţîru.

Ionuţ Panţîru a făcut junioratul la la LPS Iaşi şi la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, iar la nivel profesionist a debutat pentru CSM Sighetu Marmaţiei, de unde a ajuns la Ştiinţa Miroslava. Din ianuarie 2017 şi până în iulie 2019 a evoluat la FC Politehnica Iasi, pentru care a adunat 61 de partide, un gol şi 3 pase de gol în toate competiţiile.

  • 12.000 de euro lunar încasează Panţîru la FCSB
  • 500.000 de euro este cota lui Panţîru, conform Transfermarkt.de
  • 2024 - până atunci are Panţîru contract cu FCSB

Afla mai multe despre: pantiru 

viewscnt
Articole similare