Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali, a doua lovitură! FCSB i-a mai luat un fotbalist rivalei din play-off: "Au făcut o ofertă mai mare"

Gigi Becali, a doua lovitură! FCSB i-a mai luat un fotbalist rivalei din play-off: "Au făcut o ofertă mai mare"

FCSB

Comentarii

Cluburile din Liga 1 au concurenţă serioasă atunci când FCSB intră pe fir în campania de transferuri. Sepsi a simţit din plin acest lucru, iar oficialii au pierdut doi jucători, pe care i-au dorit, dar care, în cele din urmă, au acceptat să bată palma cu Gigi Becali.

Al doilea fotbalist care o lasă pe Sepsi pentru oferta lui Gigi Becali de la FCSB

Sepsi a reuşit să termine sezonul pe locul al patrulea în Liga 1, iar conducerea a întărit lotul condus de Leo Grozvu. Printre jucătorii doriţi la Sfântu Gheorghe a fost şi Zdenek Ondrasek, cel care a semnat cu FCSB. Înaintea noului sezon, secundul Robert Ilyes a confirmat că cehul a primit o ofertă, dar că cea venită de la FCSB a fost superioară. 

"L-am urmărit la început şi clubul a făcut o ofertă, nu ştiu mai departe. Cred că au făcut o ofertă mai mare (n.r. - cei de la FCSB). Noi suntem mulţumiţi cu Chunchukov, e cu atât mai bine", a spus omul din staff-ul lui Grozavu. 

Este al doilea fotbalist pe care Gigi Becali îl convinge să vină la FCSB şi să uite de Sepsi. În iarnă, a mai avut un loc un caz asemănător. Ante Vukusic a fost întors de pe aeroport din drumul spre Sfântu Gheorghe şi convins să vină sub comanda lui Toni Petrea.

Acel episod i-a înfuriat pe oficialii lui Sepsi, care au avut o reacţie dură la adresa atacantului străin. 

De asemenea, Laszlo Dioszegi a mai ratat un jucător, în această vară. Andrei Chindriş, fotbalist cu care a negociat şi Gigi Becali, nu a plecat de la FC Botoşani: "Clubul îl dorea foarte mult, pentru că în lipsa lui Ninaj încă avem o gaură. Ne puneam mari speranţe în cuplul Mitrea - Ninaj, dar normal că staff-ul dorea un jucător care cât de cât e de valoare. Îl doream, dar dacă nu s-a concretizat, înseamnă că nu a vrut să vină la noi", a adăugat Robert Ilyes.

Atacantul lui Sepsi, Dumiter, a refuzat FCSB

Înainte să-l aducă pe Ondrasek, vicecampioana l-a dorit pe Andrei Dumiter. După câteva zile de foc în care a analizat oferta venită de la FCSB, vârful de 22 de ani a decis că e mai bine să nu accepte, explicând de ce a ajuns la această concluzie. 

Într-o intervenţie din urmă cu câteva zile, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că nu mai face transferuri şi că Dinu Todoran se va baza pe lotul actual în competiţiile interne şi în Conference League. 

Afla mai multe despre: gigi becalifcsbondraseksepsirobert ilyestransferuri fcsb 

viewscnt
Articole similare