Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali ar putea să renunţe la FCSB. Anunţ de ultimă oră făcut de omul de afaceri: ”Nu mai este pasiune”

Gigi Becali ar putea să renunţe la FCSB. Anunţ de ultimă oră făcut de omul de afaceri: ”Nu mai este pasiune”

Superliga

Comentarii

Gigi Becali a anunţat că este decis să se retragă din fotbal dacă FCSB nu va câştiga titlul nici în acest an. Omul de afaceri spune că ar putea renunţa la echipă.

FCSB a pierdut cu 1-0 în faţa Rapidului şi sunt deja 7 puncte distanţă între echipa lui Gigi Becali şi liderul CFR Cluj, care n-a pierdut nici meci până acum.

Începutul greoi de campionat i-a tăiat din elan lui Gigi Becali, care susţine că vrea să renunţe la echipă şi să se retragă din fotbal dacă nici în acest sezon nu va câştiga titlul.

Gigi Becali vrea să se retragă de la FCSB: ”Dacă nu iei campionatul, nu mai e afacere”

Ultimul titlu câştigat de FCSB a fost în 2015, când Gigi Becali era la închisoare şi antrenor era Costel Gâlcă. De atunci, în ciuda investiţiilor masive, FCSB n-a reuşit să mai termine pe primul loc.

Mai mult, FCSB a ratat în ultimii 4 ani prezenţa în grupele cupelor europene. Aceste eşecuri au afectat serios veniturile clubului şi Gigi Becali susţine că ar putea să se retragă la finalul acestui sezon.

Patronul FCSB spune că va renunţa la echipă dacă va rata din nou titlul de campioană. I-a stabilit şi un preţ, în jur de 40-50 de milioane de euro, dar nu este foarte încrezător că va dori cineva să o cumpere:

”Nu mai este o pasiune, e o afacere pe care nu mai vreau să o mai ţin. Dacă nu iei campionatul, nu mai e afacere. N-ai cui să vinzi echipa. O să vând jucătorii, câte unul câte unul şi o să îmi scot banii.

Nu are cine să cumpere echipa. În primul rând, trebuie să dea pe echipă vreo 40-50 de milioane de euro. Cine să dea şi să mai bage şi alţi bani după aia? Să vedem ce o să pot să vând, că dacă joacă tot aşa Coman, cine să îl cumpere?”, a declarat Gigi Becali la Pro X, citat de ProSport.

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare