Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali, decizie uluitoare cu puţin timp înaintea meciului cu CFR Cluj. Unul dintre preferaţii săi, OUT de la FCSB!

Gigi Becali, decizie uluitoare cu puţin timp înaintea meciului cu CFR Cluj. Unul dintre preferaţii săi, OUT de la FCSB!

FCSB

Comentarii

Patronul echipei FCSB, Gigi Becali, a luat o decizie surprinzătoare în ziua meciului cu liderul CFR Cluj.

Finanţatorul "roş-albaştrilor" l-a scos din lot pe atacantul Ioan Hora, anunţă Fanatik.ro. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani nu va evolua astfel în meciul cu CFR Cluj, Juvhel Tsoumou, care a marcat la debutul în tricoul FCSB-ului în meciul cu Universitatea Craiova (1-0), urmând să fie titular, iar Harlem Gnohere, rezervă.

Ioan Hora se află la FCSB de la începutul acestui an. În această perioadă el a reuşit şapte goluri, în 21 de apariţii, însă în acest sezon a reuşit să înscrie un singur gol, astfel că a intrat în dizgraţiile patronului. Interesant este că, atunci când l-a adus la FCSB, Gigi Becali îşi punea mari speranţe în Ioan Hora.

Gigi Becali avea doar cuvinte de laudă pentru Hora

"Dumnezeu a vrut să vină Hora. Te cheama Ioan, nu? Stai aşa, dacă te cheamă Ioan. Uite, am o iconă de argint cu Sfântul Ioan Botezătorul. Ţi-o dau ca să îţi poarte noroc.

El genul meu de atacant. Care face presing şi pune presiune pe adversari. Îi înnebuneşte pe fundaşi. E mobil, se mişcă mult şi are viteză. Gnohere marchează, dar nu e mobil", declara Gigi Becali la conferinţa de presă de prezentare a atacantului, susţinută la începutul anului.

FCSB - CFR Cluj, 20:30, Telekom Sport 1

FCSB - CFR Cluj, meci din etapa a zecea a Ligii 1, se joacă duminică, de la 20:30, pe Arena Naţională, în direct la Telekom Sport 1 şi live video pe telekomsport.ro.

După ce i-a învins pe Gheorghe Hagi şi pe Victor Piţurcă, antrenorul FCSB-ului este gata să facă o nouă victimă importantă. Vicecampioana a depăşit criza din startul campionatului, legând două victorii, 2-1 cu FC Viitorul, la Piteşti, şi 1-0 contra Universităţii Craiova, chiar pe stadionul Ion Oblemenco. Următoarea adversară a FCSB-ului este campioana en titre CFR Cluj, care traversează, de asemenea, o perioadă foarte bună.

Joi, CFR Cluj a produs surpriza primei etape a grupelor UEFA Europa League şi a învins Lazio, cu scorul de 2-1, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu. În campionat, CFR Cluj a învins, în etapa precedentă, formaţia FC Voluntari, cu scorul de 5-0.

FCSB - CFR Cluj, 20:30, la Telekom Sport 1

"Nu este obiectivul nostru să împiedicăm FCSB  să intre în play-off, nici gând aşa ceva. Trebuie să ne câştigăm punctele să rămânem pentru obiectivul pe care ni l-am propus. Am avut două obiectivul anul acesta, să intrăm în grupe şi să câştigăm campionatul. Aşa rămâne şi anul acesta, primul l-am realizat deja, am intrat în grupe.
 
FCSB este o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, jucători tineri, de echipă naţională şi orice se poate întâmpla. Este fotbal. Noi, mai ales că la trei zile venim de la meciul cu Lazio, care oricum ai vrea nu ai cum să redresezi după cele 90 de minute în care jucători au alergat şi a fost un consum foarte mare de energie vine şi deplasarea la Bucureşti. Sigur că Dan va menaja şi va schimba mulţi jucători, ne aşteaptă şi miercuri alt meci, deci cu siguranţă nu vom trata meciul cu ce amia bună garnitură şi care să fie sută la sută. Nu avem cum se venim cu forţe egale în acest meci, dar vom lupta şi obiecţivul nostru este să luăm cele trei puncte, dar e fotbal şi este un meci deschis oricărui rezultat", a declarat directorul sportiv al campioanei CFR Cluj, Bogdan Mara, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: becali 

viewscnt
Articole similare