Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Gigi Becali m-a întrebat despre el". Fotbalistul controversat de la FCSB, cel mai lăudat de Mihai Stoica: "Nu e arogant, e un copil tare bun"

"Gigi Becali m-a întrebat despre el". Fotbalistul controversat de la FCSB, cel mai lăudat de Mihai Stoica: "Nu e arogant, e un copil tare bun"

FCSB

Comentarii

Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre Andrei Vlad, unul dintre cei mai controversaţi fotbalişti ai echipei finanţate de Gigi Becali.

După gafele care l-au trecut pe banca de rezerve, Andrei Vlad a devenit titular la FCSB, după plecarea lui Cristian Bălgrădean la CFR Cluj. Portarul a venit la FCSB cu scandal, MM Stoica fiind cel care l-a remarcat: 

"Eu l-am văzut prima dată apărând la un meci FCSB II cu Universitatea Craiova II, mi-a făcut o impresie extraordinară. După l-am văzut la echipa naţională de juniori şi m-a impresionat foarte mult cu câtă maturitatea vorbea din poartă", a dezvăluit Mihai Stoica, într-un interviu acordat pe Youtube lui Robert Niţă.

Mihai Stoica explică transformarea lui Andrei Vlad

Andrei Vlad este un profesionist, susţine MM Stoica, iar oficialul a explicat cum arată rutina portarului: "Gigi (n. r. - Becali) m-a întrebat şi am spus că eu cred că se poate face un portar foarte bun. Chiar pare deosebit faţă de ceilalţi, vine primul, intră primul în sală. După antrenament el vine iar la sală şi lucrează foarte mult, o dată nu l-am văzut glumind. E foarte serios, pleacă ultimul din baza în fiecare zi. Chiar şi atunci când gafa, eu îi spuneam lui Gigi că nu are cum să se facă ăsta mic. Au mai fost reproşuri, dar Gigi şi când reproşează ceva după zice: 'Hai, mă, nu te supăra, că nu e problemă.' Relaţia mea cu Gigi nu a avut-o nimeni, sunt zile în care vorbim ore întregi, e altceva. 

Vreau ca seria bună a lui Vlad să continue, să continue la echipa naţională, mă bucur foarte mult că a apărat bine. Dacă ai şti cât de cuminte e... Şi-a luat maşina decentă, se îmbracă decent, nu există aroganţă. Nu este un tip care să glumească, e sfios, e exact ce ai nevoie, foarte foarte serios. Fiind înalt şi având mersul ăsta, dar ce să facem, să ne schimbăm mersul ca să nu mai părem aroganţi? Nu e arogant, e un copil tare bun", a mai spus oficialul FCSB. 

Afla mai multe despre: andrei vladfcsbmm stoicamihai stoica 

viewscnt
Articole similare