Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Gigi Becali ne inspiră. Ştie tot ce se întâmplă la echipă". Ce motive de bucurie are Edi Iordănescu după primele săptămâni la FCSB!

"Gigi Becali ne inspiră. Ştie tot ce se întâmplă la echipă". Ce motive de bucurie are Edi Iordănescu după primele săptămâni la FCSB!

FCSB

Comentarii

Antrenorul FCSB, Edi Iordănescu, simte că lucrurile revin la normal în cadrul clubului. El a avut mai multe motive de bucurie după ultima perioadă şi a subliniat rolul important pe care Gigi Becali îl are.

Edi Iordănescu trei idei importante după FCSB - Dinamo 6-0

Luni dimineaţa, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a oferit o primă reacţie după victoria din derby-ul jucat pe Arena Naţională. La scurt timp, Edi Iordănescu a publicat un mesaj pe Facebook, în care a oferit ultimele detalii din jurul echipei. 

"Un moment important pentru noi, dar rămâne doar un moment. Sâmbătă la Craiova jocul va începe de la 0-0 şi nimic nu ne garantează că vom avea succes acolo. Trebuie să “facem” săptămâna aşa cum trebuie. Cu toate astea văd 3 câştiguri esenţiale după jocul de aseară:

1. Suporterii !! Le mulţumesc din suflet pentru că au venit alături şi pentru modul cum au susţinut echipa. Aveau şi ei nevoie de o astfel de bucurie şi doar printr-o conexiune totală echipă-suporteri, putem creşte şi putem performa. ÎMPREUNĂ.

2. Moral !! E o victorie de moral, dar avem un drum foarte greu în faţă şi în momentele mai grele trebuie să rămânem uniţi. Mai ales la greu. Dar echipa avea nevoie de un astfel de moment şi îmi doresc să transformăm acest moment într-o fundaţie stabilă.

3. Patronul !! Îi mulţumesc public pentru suport, pentru încredere, pentru că se ţine de tot ce mi-a promis, pentru că e lângă echipă, pentru că ne ajută şi pentru că ne şi INSPIRĂ !! Fără patron lângă noi , nu o să o scoatem la capăt. Ştie tot ce se întâmplă la echipă, oră de oră, minut de minut şi ăsta este un lucru firesc. Dar atitudinea dânsului este exemplară şi echipa simte asta", a declarat principalul de la FCSB. 

FCSB - Dinamo 6-0

FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 6-0 (4-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a opta a Ligii 1. În minutul 37, de la Dinamo a fost eliminat Steliano Filip pentru o intervenţie la Valentin Gheorghe, iar din acel moment partida "s-a rupt" pentru alb-roşii. 

Afla mai multe despre: gigi becaliedi iordanescufcsbdinamofcsb dinamo 

viewscnt
Articole similare