Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali, tăieri drastice de cheltuieli la FCSB. Primele vedete care pleacă: ”Am vorbit cu ei să încheiem. Nu mai dau bani de la mine din buzunar”

Gigi Becali, tăieri drastice de cheltuieli la FCSB. Primele vedete care pleacă: ”Am vorbit cu ei să încheiem. Nu mai dau bani de la mine din buzunar”

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a anunţat că Budescu şi Keşeru urmează să se despartă de FCSB, ca măsură de tăiere a cheltuielilor.

Gigi Becali a decis să schimbe din nou politica clubului şi a anunţat că în iarnă va încerca să scape de câteva salarii mari.

Patronul FCSB susţine că vrea să reducă drastic cheltuielile şi susţine că Toni Petrea se va baza pe jucători care vor câştiga maximul 10.000 de euro pe lună.

Gigi Becali taie din cheltuieli: ”Fac altă strategie”

FCSB a ratat în ultimii 3 ani calificarea în grupele cupelor europene şi această lipsă de performanţă a afectat veniturile clubului.

Vicecampioana României n-a mai primit bani din bonusurile UEFA, astfel că echipa şi-a construit bugetul doar cu banii din drepturile TV, de la sponsori şi din vânzarea de jucători.

Acum, Gigi Becali anunţă că taie şi mai mult din cheltuieli şi susţine că va încerca în iarnă să scape de câteva salarii mari, mai ales că el consideră că nu mai are şanse la titlu.

Primele două vedete care sunt afectate de noua strategie a lui Gigi Becali sunt Constantin Budescu şi Claudiu Keşeru, jucători transferaţi la începutul acestui sezon.

Cei doi au printre cele mai mari salarii din lot, dar, în ultimul timp, Toni Petrea s-a bazat tot mai puţin pe ei. Gigi Becali susţine că a discutat cu Budescu şi cu Keşeru despre plecarea lor:

”I-am spus lui Budescu: ”ce bani vrei, ca să încheiem?”. Am vorbit şi cu Keşeru ca să încheiem. Am vorbit cu Budescu că nu ne certăm, dar eu spun că nu-mi convine, e salariu mare care...

De jucat nu mai joacă la noi. Vreau să restrâng iar. Fac altă strategie. Iau banii pe Man, pe Moruţan, pot să mai trăiesc încă doi ani, dar la revedere, nu mai dau bani de la mine din buzunar.

Nu mai are rost cu Keşeru, Restâng. Nu are rost. Pentru ce? Fac altă strategie. Să joace Ianis, Dumiter, Ianis Soica, "mamutul" (n.r. - Ivan Mamut). De ce să joace 20.000 pe lună şi nu 4.000 pe lună?”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

FCSB a făcut doar 0-0 cu Sepsi, în această etapă şi liderul CFR Cluj s-a distanţat astfel la 10 puncte. În acest context, Gigi Becali este de părere că echipa nu mare are şanse foarte mari la titlu.

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare