Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Grădinaru a debutat la Viitorul: ”Păcat că am luat gol la ultima fază. A fost şi vina mea!” Elevii lui Rednic se gândesc încă la playoff

 Grădinaru a debutat la Viitorul: ”Păcat că am luat gol la ultima fază. A fost şi vina mea!” Elevii lui Rednic se gândesc încă la playoff

Farul Constanța

Comentarii

FC Viitorul a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

Au marcat Luckassen ‘8, ’45 şi Ciobanu ’84 (penalti) pentru gazde, respectiv Gonzales ’18, Mitrea ’48 (penalti) şi Safranko ‘90+1 pentru Sepsi.

”Păcat că am luat gol la ultima fază. Debutul meu nu mai conta, conta să luăm cele trei puncte, fiindcă erau importante. Suntem dezamăgiţi. Sperăm să trecem peste acest egal şi să mergem la Astra la victorie. A fost şi vina mea, că nu am reuşit să îl opresc aici, în tuşă, să nu mai dea centrarea. Păcat că luăm la ultima fază gol şi pierdem munca de 90 de minute” a mărturisit noua achiziţie a Viitorului, Răzvan Grădinaru.

El a explicat şi de ce a plecat de la FC Voluntari: ”Mi-am dorit să plec de la FC Voluntari, pentru că schimbarea de antrenor nu mi-a fost benefică. Nu am fost în graţii cu domnul Andone. Când am auzit de această ofertă, mi-am dorit foarte mult să vin, să fac acest pas. Şi sper să ajut echipa, să nu dezamăgesc” a mai spus Grădinaru.

Autorul golului trei al formaţiei gazdă, Andrei Ciobanu a comentat şi el rezultatul obţinut de formaţia sa: ”Nu este o criză, se vede de la meci la meci că jucăm din ce în ce mai bine, şi azi am marcat 3 goluri, s-a văzut pofta noastră de a marca. Eu mă gândesc numai la playoff, sperăm să intrăm. Eu zic pe faza defensivă să fim mai atenţi pentru că în atac aţi văzut că am marcat şi etapa trecută la Craiova, şi cu FCSB şi acum am marcat 3 goluri” a spus Ciobanu.

Viitorul - Sepsi 3-3

FC Viitorul a remizat, marţi, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

Au evoluat:

FC Viitorul: Cojocaru – Dussaut, Mladen, Dobrosavlevici, Boboc – Matei (Sabala ’82), Artean, Ciobanu (Benzar ’90) – Ely Fernandes, Luckassen, Măţan (Grădinaru ’62). Antrenor: Mircea Rednic

Sepsi: Fernandez – Csiszer (Dumitrescu ’74), Mitrea, Bouhenna, Dimitrov – Bajrovic (Purece ’62), Tincu, Fofana (Markovic ’74), Tamaş (Dumiter ’89) – Gonzalez, Safranko. Antrenor: Leo Grozavu

Cartonaşe galbene: Luckassen ’31, Mladen ’79 / Csiszer ’70, Tincu ’75, Markovic ‘85

Arbitri: Horaţiu Feşnic - Alexandru Cerei, Marius Marica - Andrei Chivulete

Observator: Nicolae Marodin

Afla mai multe despre: răzvan grădinaru 

viewscnt
Articole similare