Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Haaland, în discuţii cu Barcelona, Kane este planul B al catalanilor. Pe cine alege Koeman? "Putem să semnăm un jucător de top"

Haaland, în discuţii cu Barcelona, Kane este planul B al catalanilor. Pe cine alege Koeman? "Putem să semnăm un jucător de top"

FC Barcelona

Comentarii

Barcelona este în căutarea unui atacant de top, iar pe lista catalanilor sunt Erling Haaland şi Harry Kane.

Acum că Barcelona are un nou preşedinte situaţia clubului se va putea schimba, iar catalanii vor putea face noi transferuri de senzaţie. Joan Laporta este pentru a doua oară preşedinte la Barcelona (n.r. a mai fost în perioada 2003-2010), iar acesta a promis că va aduce un super atacant care să evolueze alături de Leo Messi, care s-a decis să mai rămână la echipă.

Haaland în discuţii cu Barcelona

Se cunoaşte faptul că Alf-Inge, tatălui lu Haaland a fost împreună cu Mino Raiola la Barcelona pentru a discuta despre un posibil transfer al lui Haaland la echipa catalană. Clubul spaniol a fost prima destinaţie a celor doi, ceea ce înseamnă că este şi prima variantă pentru super atacantul norvegian.

La aflarea acestui lucru, jurnaliştii din Spania l-au întrebat pe Ronald Koeman, dacă zvonul este adevărat şi dacă Haaland va evolua în tricoul blaugrana.

"După cum am mai spus de săptămâni bune, am folosit pauza internaţională pentru a ne întâlni cu preşedintele şi cu staff-ul. Am vorbit despre acest sezon şi următorul. Aceste discuţii au loc în fiecare club.

Nu am de gând să discut despre jucătorii care nu ne aparţin. Nu ştiu dacă putem să semnăm un jucător de top sau nu. Preşedintele decide pentru că el cunoaşte cel mai bine situaţia financiară. Nu sunt eu în măsură să o spun", a declarat antrenorul Barcelonei, conform celor de la Mundo Deportivo.

Pentru Borussia Dortmund anul acesta este unul esenţial pentru un eventual transfer al lui Haaland, deoarece au şansa de a-l vinde pe atacantul de 20 de ani, pentru 180 milioane de euro, iar dacă nu reuşesc acest lucru, în 2022, potrivit contractului, norvegianului i se va activa clauza în valoare de 75 milioane de euro, ceea ce va face ca Erling să plece de la gruparea germană pentru mult mai puţini bani.

Kane este planul B al catalanilor

În cazul în care Barcelona nu reuşeşte să îl cumpere pe Haaland, atunci, potrivit celor de la Marca,  Harry Kane (27 de ani) va fi soluţia clubului, el fiind planul B al catalanilor în acest moment.
 
Atacantul englez este într-o formă bună la Tottenham şi reprezintă o soluţie excelentă pentru atacul Barcelonei, iar echipa ar trebui să achite 100 milioane de euro pentru serviciile sale. 
 
Despre posibilitatea acestui transfer, a vorbit şi antrenorul lui Spurs, Jose Mourinho, care a fost întrebat în legătură cu plecarea lui Kane.
 
"Nu am de gând să intru în acest joc. Sunt concentrat pe ceea ce Kane face când este pe teren. Nu îl vedeţi cum zâmbeşte când joacă? Nu ştiu de transfer, dar ştiu că este un profesionist", a declarat managerul portughez.
 
Pe lista de atacanţi a lui Laporta, care ar putea să îmbrace tricoul Barcelonei, mai este luat în calcul şi Sergio Aguero, care o va părăsi pe Manchester City la finalul sezonului şi va rămâne liber de contract.

Afla mai multe despre: koemankanehaaland 

viewscnt
Articole similare