Experiențe împreună.
You are here:

Haaland, transfer-bombă! Final de telenovelă: semnează pentru un salariu monstruos

Haaland, transfer-bombă! Final de telenovelă: semnează pentru un salariu monstruosgalerie foto

PSG

Comentarii

PSG a avut o variantă incendiară, în care i-a transferat pe Messi, Ramos sau Donnarumma, însă parizienii mai pregătesc o mutare importantă. Erling Haaland (21 de ani), "maşinăria" de goluri a Borussiei Dortmund, e pe lista Parisului pentru înlocuirea lui Kylian Mbappe, care va pleca liber de contract în vara lui 2022 de pe Parc des Princes.

Messi, Ramos şi el. PSG mai pregăteşte un transfer stelar: "Agentul a fost contactat!"

După ce a încercat de mai multe ori să-l convingă pe Mbappe să semneze un nou contract, PSG pare că s-a resemnat că-l va pierde pe starul francez şi i-a găsit deja un înlocuitor. Kylian Mbappe va ajunge la Real Madrid, ori gratis în vara lui 2022, ori în ianuarie 2022, în schimbul unei mici sume de transfer, pentru ca PSG să nu-l piardă gratis.

Astfel, potrivit site-ului fichajes.com, Erling Haaland e alesul pentru înlocuirea lui Mbappe la PSG. Sursa citată scrie că şefii de la PSG l-au contactat pe Mino Raiola, agentul lui Haaland, pentru a-l pune în temă cu faptul că îl doresc pe atacantul norvegian pe Parc des Princes. În vara lui 2022, Erling Haaland va avea o clauză de reziliere de 75 de milioane de euro în contractul cu Dortmund, iar mai multe cluburi importante îl vor.

Mai multe cluburi importante îşi vor permite să plătească această clauză, iar "jocul" transferului lui Erling Haaland se va decide prin prisma impresarului Mino Raiola, care va trebui să primească un comision consistent ca să fie de acord cu noua destinaţie. PSG dispune de mulţi bani, astfel că ar putea avea o poziţie fruntaşă în transferul lui Erling Haaland.

PSG e gata să-l umple de bani pe Haaland. Sursa citată notează faptul că Parisul vrea să-i ofere lui Haaland contractul cu care au încercat să-l convingă pe Mbappe să rămână. Site-ul fichajes.net scrie că salariul pe care PSG i-l oferă lui Erling Haaland e cuprins între 38 şi 42 de milioane de euro, fără ca bonusurile să fie luate în calcul.

Real Madrid, Manchester City, Chelsea sau Barcelona sunt interesate şi ele de transferul lui Erling Haaland.

PSG a avut o vară incendiară pe piaţa transferurilor. Leo Messi (34 de ani), Gianluigi Donnarumma (22 de ani), Sergio Ramos (35 de ani), Georginio Wijnaldum (30 de ani) şi Achraf Hakimi (21 de ani) au fost transferaţi de PSG în perioada de mercato din vară, una de un real succes pentru trupa de pe Parc des Princes.

viewscnt
Articole similare