Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Hagi a vorbit despre viitorul şef de la FRF: ”Acela este preşedintele meu!”

Hagi a vorbit despre viitorul şef de la FRF: ”Acela este preşedintele meu!”

Superliga

Comentarii

Antrenorul formaţiei Viitorul, Gheorghe Hagi, doreşte ca viitorul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal să vină cu un proiect în care să prezinte cum trebuie dezvoltat fotbalul pentru următorii 10 ani. De asemenea, el consideră că trebuie finanţate cluburile de copii şi juniori, iar echipele naţionale trebuie să facă performanţe la nivel înalt.

Hagi a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, că fotbalul românesc are nevoie de un proiect pe 10 ani şi aşteaptă ca acest lucru să fie realizat de viitorul preşedinte al FRF. “Aştept de la preşedintele Federaţiei, care va fi, pentru că sunt alegeri şi trebuie să vorbim de lucrul ăsta, să vină să ne spună cum dezvoltăm fotbalul românesc în următorii 10 ani: prima ligă, a doua ligă, a treia ligă plus finanţarea centrelor de copii şi juniori la toate cluburile din România, cum era înainte de 90. În prezent, avem zero finanţare internă, nu se poate”, a afirmat Hagi.

El spune că naţionalele României trebuie să facă performanţă la cel mai înalt nivel. “Ne alegem un preşedinte care cu echipa lui resuscitează fotbalul românesc, din toate punctele de vedere. Apoi să vorbim de naţionalele României care trebuie să facă performanţe la nivelul cel mai mare, că sunt juniorii sau echipa de seniori. Dar ca să construieşti acest proiect mare, îţi trebuie idei clare, o idee tehnică foarte bine structurată cu o proiecţie pe termen mediu şi lung”, a explicat Hagi.

Gheorghe Hagi spune că astfel poate fi creată o naţională mai puternică decât a fost cea a lui şi a generaţiei sale. “România are nevoie de un concept tehnic foarte clar şi o strategie a cărei finalitatea să fie crearea unei echipe naţională mai bună decât a noastră. E singurul proiect viabil, acela e preşedintele meu, mă mândresc cu el dacă vine cineva să spună acest lucru”, a mai spus fostul internaţional. 

El crede că fotbalul românesc se poate bate cu cei din străinătate doar dacă va fi mai bine organizat, iar în prezent nu este. Fostul internaţional a menţionat că peste tot în lume fotbal se dezvoltă, doar în ţara noastră sunt mai puţine stadioane, mai puţine cluburi, mai puţini jucători legitimaţi.

Hagi şi-ar dori un campionat cu mai multe echipe, 18 sau 20, aşa cum se întâmplă în campionatele puternice ale Europei. El a precizat că o echipă românească a câştigat Cupa Campionilor Europeni atunci când juca într-un campionat cu 18 formaţii. “Trebuie 18 echipe ca în campionatele tari. România a câştigat Cupa Campionilor cu 18 echipe, nu cu playoff – playout. Poate e bine şi aşa, dar niciodată să nu iei 50 la sută din puncte. Cum să iei punctele pentru care am muncit ?”, a explicat Hagi.

Întrebat dacă doreşte să candideze la preşedinţia FRF, Hagi a respins categoric acest lucru, spunând pe de o parte că are mult de lucru la proiectul Viitorul, dar şi pentru că partea administrativă nu-l interesează, ci doar cea tehnică.

Afla mai multe despre: gica hagiviitorulfrf 

viewscnt
Articole similare