Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ianis Hagi, interviu EVENIMENT în Scoţia: ”La Rangers mă simt ca acasă!” De ce a ales să semneze cu gigantul scoţian VIDEO

Ianis Hagi, interviu EVENIMENT în Scoţia: ”La Rangers mă simt ca acasă!” De ce a ales să semneze cu gigantul scoţian VIDEO

Stranieri

Comentarii

Ianis Hagi a oferit un interviu pentru Rangers TV, interviu în care a vorbit despre mai multe subiecte, inclusiv despre revenirea la antrenamentele echipei sale.

Hagi s-a declarat fericit că a semnat cu Rangers FC, club care l-a achiziţionat definitiv de la Genk, pentru 5 milioane de euro. Ianis a mărturisit pentru postul de televiziune al clubului ce l-a determinat să accepte oferta scoţienilor, deşi era dorit de mai multe cluburi din Europa: ”Sunt foarte fericit. Totul, de la fani, la istoria acestui club, stadionul, oamenii alături de care lucrez aici, totul este minunat şi sunt foarte fericit că sunt aici. Atmosfera este deosebită, şi nu mă refer doar la meciurile pe care le disputăm acasă, pe Ibrox, ci şi la meciurile din deplasare. Fanii vin alături de noi, ne susţin, merg cu noi, peste tot în lume. Este incredibil, mă simt ca şi cum aş fi acasă. Oamenii care lucrează aici, toată lumea te face să te simţi confortabil, să te simţi acasă. În plus, dragostea pe care mi-au oferit-o fanii în aceste ultime luni a fost ceva special pentru mine” a mărturisit Ianis Hagi. 

Revenirea la antrenamente după o pauză importantă cauzată de pandemia de coronavirus nu l-a afectat pe internaţionalul român. Ianis mărturiseşte că se simte foarte bine la sesiunile organizate de Steven Gerrard şi a dezvăluit că s-a pregătit şi în perioada de pauză forţată: ”A fost uşor, pentru că nu trebuie să fac altceva, decât ceea ce îmi place să fac. Am fost norocos în perioada de pauză pentru că familia mea are o casă mare, cu grădină, aşa că am putut să joc ceva fotbal. M-am jucat cu mingea, deci n-am făcut chiar o pauză. E uşor pentru că, aşa cum am spus, fac ceea ce îmi place. Sunt două luni şi jumătate de când nu ne-am mai antrenat, deci firesc, lucrurile nu sunt simple la început. Dar toată lumea a venit pregătită, iar energia a fost una pozitivă. Pas cu pas, vom ajunge la 100%. Pre sezonul arată puţin diferit în acest an, mai ales dacă ţinem cont de distanţarea socială, iar noi ne-am antrenat în grupuri mici, în prima săptămână. Suntem profesionişti, ne adaptăm. Atât timp cât avem mingea la picior, totul e bine” a încheiat internaţionalul român.

Afla mai multe despre: ianis hagi 

viewscnt
Articole similare