Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ianis Hagi, ”starul lui Deportivo Alaves”. Spaniolii, cuvinte de laudă pentru internaţionalul român

Ianis Hagi, ”starul lui Deportivo Alaves”. Spaniolii, cuvinte de laudă pentru internaţionalul român

Stranieri

Comentarii

Ianis Hagi (25 de ani) a ajuns vedetă în Spania, iar un material cu internaţionalul român în prim-plan urmează să apară cât de curând.

Ianis Hagi este unul dintre jucătorii cheie în care naţionala României îşi pune speranţele pentru meciurile cu Israel şi Elveţia.

Jucătorul în vârstă de 25 de ani chiar a marcat în cea mai recentă partidă în care a evoluat sub ”tricolor”, 4-0 cu Andorra.

Motivul pentru care spaniolii îl numesc pe Ianis Hagi ”starul lui Deportivo Alaves”

Chiar dacă situaţia sa de la echipa de club nu este cea mai îmbucurătoare, după ce a ratat un penalty cu Almeria, mijlocaşul român a fost lăudat de către cei de la La Liga, în mediul online.

Concret, Ianis Hagi a acordat un interviu spaniolilor, iar reprezentanţii social media a forului care conduce campionatul iberic au publicat o postare în care îl anunţă pe român drept ”starul lui Deportivo Alaves”.

În continuare, aceştia au oferit şi o scurtă bucată din interviul acordat de internaţionalul român, în care el a afirmat că şi-a dorit dintotdeauna să evolueze în campionatul Spaniei.

”A fost întotdeauna campionatul meu preferat. Îl urmăresc de când mă ştiu şi am crezut mereu că voi ajunge să joc aici. Îmi menţin părerea, este cel mai bun fotbal din lume aici”, a declarat Ianis Hagi, pe contul oficial La Liga.

 

Ianis Hagi a jucat 10 meciuri pentru Alaves, reuşind două goluri şi o pasă decisivă. Asemenea lui, şi tatăl său, ”Regele” Gică Hagi a evoluat în campionatul Spaniei, la Real Madrid (1990-1992) şi Barcelona (1994-1996).

Afla mai multe despre: ianis hagialavesstranierila liga 

viewscnt
Articole similare