Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ianis Hagi vorbeşte la superlativ despre Simona Halep: ”Este gura de oxigen a sportului românesc!”. Cine îl inspiră pe fiul "Regelui"

Ianis Hagi vorbeşte la superlativ despre Simona Halep: ”Este gura de oxigen a sportului românesc!”. Cine îl inspiră pe fiul "Regelui"
Comentarii

Ianis Hagi are parte de un sezon bun în Scoţia, alături de Rangers. Mijlocaşul ofensiv şi-a trecut în cont o nouă pasă decisivă, la golul de 2-0, reuşit de Brandon Barker, care a stabilit şi scorul final, în meciul câştigat de Rangers în faţa celor de la Ross County. Românul a fost introdus de Steven Gerrard în minutul 65 al partidei.

Ianis Hagi a acordat un interviu amplu în care a vorbit despre primele sale contacte cu fotbalul din copilărie şi despre sportivii pe care îi apreciază şi îl inspiră.

”Primele meciuri, când juca tata, mi le amintesc vag, mai degrabă ca pe o stare de spirit, însă îmi amintesc bine meciurile echipelor pe care tata le-a antrenat, de la Bursa, de la Galata, de la Poli Timişoara. Eram mic şi mergeam la stadion cu mama şi cu sora mea, Kira, şi trăiam meciurile foarte intens, mama fiind cea care ne transmitea emoţia premergătoare meciului.

Iubesc fotbalul de când mă ştiu, în jurul meu totul era despre fotbal, tata antrena, vorbea mai mereu despre fotbal. Am crescut într-un mediu în care totul era fotbal. Tata m-a dus peste tot, eram mic şi mergeam la vestiare, la antrenamente, vedeam şi simţeam tot ce presupune cariera de fotbalist. În plus, acasă, ne uitam la televizor numai la fotbal; nu cred că în afară de fotbal sau de sport, în general, ne mai uitam la altceva.”, a declarat Ianis Hagi pentru rfhsport.ro.

Hagi Jr. a vorbit la superlativ despre numărul 2 WTA, Simona Halep, şi a recunoscut se lasă inspirat de Stephen Curry şi Michael Jordan.

”Simona Halep este gura de oxigen a sportului românesc pe plan mondial. Să fii numărul 1 mondial este ceva incredibil şi ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru toţi românii.

Dintre sportivii străini, cel mai mult îl admir pe Stephen Curry. Este fascinant prin tot ceea ce a reuşit, şi-a depăşit limitele, deşi iniţial lumea nu îi dădea şanse, a schimbat gândirea în baschet, aşa cum a făcut-o şi Michael Jordan. Mă regăsesc în povestea lui. De multe ori, când mă confrunt cu anumite provocări, când îmi este greu, identificându-mă cu el, mă inspiră şi îmi dă forţa de a deveni mai bun.”, a mai spus Ianis Hagi.

Afla mai multe despre: ianis hagisimona haleprangersgica hagi 

viewscnt
Articole similare