Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Imagini greu de privit. VIDEO | Jucătorul pe care FCSB şi CFR vor să-l transfere s-a accidentat grav

Imagini greu de privit. VIDEO | Jucătorul pe care FCSB şi CFR vor să-l transfere s-a accidentat grav

Superliga

Comentarii

Un atacant pe care FCSB şi CFR Cluj şi-ar dori să-l transfere în această vară s-a accidentat grav la gleznă după ce a aterizat greşit după un duel aerian. Sergiu Buş a fost scos pe braţe din meciul cu FC Botoşani şi accidentarea pare să fie destul de gravă.

Sergiu Buş, unul dintre cei mai în formă atacanţi din Liga 1, s-a accidentat grav în timpul meciului cu FC Botoşani, pierdut de Gaz Metan cu 2-0. În minutul 28, Buş a urmărit o minge lungă, a preluat pe piept între doi adversari, dar a călcat greşit la aterizare şi s-a accidentat grav la gleznă. Sergiu Buş n-a mai putut continua meciul şi a avut nevoie de ajutor pentru a părăsi terenul.

Buş s-a accidentat într-un moment în care FCSB şi CFR Cluj ar vrea să-l transfere

Sergiu Buş are un sezon excelent, cu 11 goluri marcate pentru Gaz Metan, dintre care 10 sunt în Liga 1. Atacantul de 27 de ani mai are contract până în vară şi evoluţiile foarte bune l-au făcut atractiv pentru cluburile importante din Liga 1. Primele care şi-au manifestat intenţia de a-l transfera au fost FCSB şi CFR Cluj.

Chiar în ziua în care s-a accidentat, Dan Petrescu a recunoscut într-o conferinţă de presă că Sergiu Buş este un jucător interesant şi n-ar fi exclus să-l vedem transferat de CFR Cluj: ”Noi avem atacanţi foarte buni la echipă, după cum ştiţi, Traore, Ţucudean, Omrani, Rondon. Şi Buş este un jucător bun şi, dacă este liber de contract şi jucătorii ăştia atacanţi ai noştri care nu o să mai continue aici, eu zic că este un jucător interesant”.

De asemenea, Gigi Becali, care caută să transfere un atacant de valoare, s-a orientat spre Sergiu Buş: ”Nu mă tem să lucrez cu Gigi Becali, nu mai sunt un copil. E oarecum normal să se întâmple unele lucruri. Bagă bani mulţi, păi, eram un copil când dânsul investea la FCSB”, a fost răspunsul lui Buş pentru Gigi Becali.

Mihai Dolinschi

Afla mai multe despre: sergiu bus 

viewscnt
Articole similare