Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Impresionantul Pedri! A jucat 73 de meciuri în sezonul trecut, iar acum a refuzat o vacanţă prelungită oferită de club

Impresionantul Pedri! A jucat 73 de meciuri în sezonul trecut, iar acum a refuzat o vacanţă prelungită oferită de club

FC Barcelona

Comentarii

Potrivit presei spaniole, Pedri a refuzat o vacanţă prelungită şi va reveni la antrenamentele Barcelonei.

Nu mai puţin de 73 de meciuri a bifat Pedri în sezonul 2020/2021. La 18 ani, spaniolul a evoluat în şapte competiţii oficiale de-a lungul sezonului trecut: La Liga, UEFA Champions League, Cupa Regelui Spaniei, Supercupa Spaniei, Euro 2020, preliminariile Campionatului Mondial din 2022 şi Jocurile Olimpice.

Pedri l-a depăşit astfel la numărul de meciuri jucate pe Bruno Fernandes (72 de meciuri), Mason Mount (69 de meciuri) şi Georgino Wijnaldum (68 de partide).

Cu toate acestea, Pedri nu a acceptat propunerea Barcelonei, care i-a oferit o vacanţă prelungită puştiului său minune. Potrivit spaniolilor, Pedri va reveni la antrenamentele Barcelonei începând de joi.

Ar urma să fie noul număr 10 al Barcelonei

Un tricou purtat de nume uriaşe precum Ronaldinho, Diego Armando Maradona, Rivaldo, Juan Román Riquelme, Romario sau Michael Laudrup, ar urma să ajungă după plecarea din ce în ce mai posibilă a lui Messi, la Pedri.

Fotbalistul originar din Tegueste a explodat în stagiunea trecută şi a devenit titular de drept pe Camp Nou.

În prezent, Pedri este cotat la 80 de milioane de euro

Afla mai multe despre: pedri 

viewscnt
Articole similare