Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Încă doi jucători şi-au asigurat prezenţa la Turneul Campionilor de la Londra

Încă doi jucători şi-au asigurat prezenţa la Turneul Campionilor de la Londra

Tenis

Comentarii

Croatul Marin Cilic, locul 4 ATP, şi bulgarul Grigor Dimitrov, locul 8 ATP, şi-au asigurat prezenţa la Turneul Campionilor de la Londra, după ce americanul Sam Querrey, locul 14 ATP, a fost eliminat în primul tur, la Viena. Două locuri mai sunt disponibile pentru finala sezonului.

Pentru Cilic, prezenţa la Londra va fi a treia în ultimii patru ani. El a câştigat în 2017 turneul de la Istanbul şi a ajuns în finală la Wimbledon şi la Queen’s.

Dimitrov a câştigat turneul de 1.000 de puncte de la Cincinnati şi s-a impus la Sofia şi la Brisbane în acest an, devenind primul bulgar care participă la finala sezonului, ce reuneşte cei mai buni opt jucători din 2017.

Până acum, pe lângă cei doi, încă patru jucători şi-au asigurat prezenţa la Londra: spaniolul Rafael Nadal, locul 1 ATP, elveţianul Roger Federer, locul 2 ATP, germanul Alexander Zverev, locul 5 ATP, şi austriacul Dominic Thiem, locul 6 ATP.

După ce britanicul Andy Murray, locul 3 ATP, sârbul Novak Djokovic, locul 7 ATP, şi elveţianul Stan Wawrinka, locul 9 ATP, au declarat forfait pentru competiţiile din acest final de sezon, belgianul David Goffin, locul 10 ATP, şi spaniolul Pablo Carreno Busta, locul 11 ATP, sunt favoriţi să ajungă la turneul programat între 12 şi 19 noiembrie.

Afla mai multe despre: nadaldjokovicfederercilicdimitrovzverevthiemlondraanglia 

viewscnt
Articole similare