Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Încă două voci importante sar în apărarea selecţionerului: ”Cred că trebuie să privim lucrurile mai adânc. La noi mereu e de vină antrenorul”

Încă două voci importante sar în apărarea selecţionerului: ”Cred că trebuie să privim lucrurile mai adânc. La noi mereu e de vină antrenorul”

Echipa națională

Comentarii

Sala din Chiajna s-a umplut de foşti mari fotbalişti, care i-au adus un omagiu lui Didi Prodan, la trei ani de la dispariţia sa. Fiul său, Răzvan a jucat pentru Steaua în patrulaterul de pe parchet.

La finalul turneului, o parte dintre protagonişti au acordat interviuri şi au vorbit inclusiv despre meciul echipei naţionale contra Suediei, de vineri. Printre ei, Vasile Maftei şi Daniel Niculae. Ambii au sărit în apărarea selecţionerului Cosmin Contra.

”Nu trebuie să dăm vina numai pe selecţioner. Am văzut acum în presă că selecţionerul e de vină. Dar trebuie să vedem şi ce material avem. Indiferent cine ar fi fost selecţioner nu cred că reuşeam să ne calificăm la Campionatul European” a mărturisit fostul căpitan al Giuleştiului. 

Şi Daniel Niculae, fost internaţional român, i-a luat apărarea lui Cosmin Contra. El a subliniat că fotbalul românesc are probleme mult mai mari în acest moment: ”La noi tot timpul antrenorul e de vină. Cred că trebuie să privim lucrurile mult mai adânc. Din păcate nu mai avem fotbalul pe care l-am avut odată, nu mai avem echipele de tradiţie care erau odată”

Afla mai multe despre: cosmin contradaniel niculaevasile maftei 

viewscnt
Articole similare