Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Incidente grave la Craiova - Honved. Meciul a fost întrerupt 33 de minute, după ce arbitrul a fost lovit de o brichetă

Incidente grave la Craiova - Honved. Meciul a fost întrerupt 33 de minute, după ce arbitrul a fost lovit de o brichetă
Comentarii

Arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o petardă a explodat, în apropierea lui, iar o brichetă l-a lovit în zona capului, la meciul CSU Craiova - Honved Budapesta, din Europa League. Partida a fost înteruptă 33 de minute.

Incidentele au izbucnit în prelungiri, în minutul 119, la scorul de 0-0, după ce Fortes (Universitatea Craiova) s-a luat la bătaie cu jucătorii adverşi în careul acestora. În timpul incidentelor, Qaka a împins brutal un jucător de-al lui Honved, pe Batik, iar arbitrul a încercat să intervină.

Hunter s-a retras spre linia de fund a terenului, moment în care o petardă a explodat la aproximativ un metru de el, aruncată din peluza gazdelor, şi în acelaşi timp centralul a fost lovit de o brichetă. Hunter a avut nevoie de şapte minute de ingrijiri medicale, pe teren intrând şi salvarea.

Hunter şi-a revenit, dar a fost înlocuit de arbitrul de rezervă Jamie Robert Robinson. Ulterior, Universitatea Craiova s-a impus la loviturile de departajare şi a obţinut calificarea în turul al treilea preliminar din Europa League, unde va da peste AEK Atena.

Afla mai multe despre: honvedcraiova 

viewscnt
Articole similare