Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Înlocuitor pentru Cosmin Contra? Mirel Rădoi a vorbit despre preluarea primei reprezentative

Înlocuitor pentru Cosmin Contra? Mirel Rădoi a vorbit despre preluarea primei reprezentative

Echipa națională

Comentarii

În mod normal, meciul cu Spania ar trebui să fie ultimul pentru Cosmin Contra ca selecţioner, pentru că în decembrie îi expiră contractul cu Federaţia Română de Fotbal. Printre posibilii înlocuitori ai lui Contra se numără şi selecţionerul reprezentativei de tineret.

Mirel Rădoi a început cu stângul cariera de antrenor, cu o experienţă nu foarte fericită la FCSB, dar totul s-a schimbat pentru fostul căpitan din Ghencea odată ce a preluat selecţionata sub 21 de ani. Fostul mare jucător a preluat echipa din "mâinile" lui Daniel Isăilă şi a reuşit să îi ducă pe "tricolorii" mici la Campionatul European, acolo unde România a fost oprită în semifinalele competiţiei de Germania. 

Parcursul bun al lui Rădoi la cârma naţionalei U21 i-a încântat pe oficialii FRF, care îl iau în considerare pentru postul de selecţioner. Dacă în trecut Rădoi a declarat că nu este încă pregătit pentru un asemenea job, discursul selecţionerul pare a se fi schimbat puţin. 

”E greu în momentul de faţă să discutăm despre lucrurile astea, eu sunt aici, avem un meci foarte greu cu Spania, nu vreau ca gândurile mele să zboare acolo. Am fost lângă Răzvan Burleanu la meciul cu Suedia, dar am fost şi lângă alte persoane. Nu am discutat despre nimic altceva, decât ceea ce se întâmplă pe teren.

Eu v-am spus că din punctul meu de vedere, cine vine în momentul de faţă la echipa naţională are un obiectiv clar. Vorbim de mai multe aspecte, parte financiară, suporteri”, a spus Mirel Rădoi, într-un interviu acordat pentru ProTV.

O decizie în cazul lui Cosmin Contra va fi luată după meciul cu Spania. Este posibilă şi varianta ca actualul selecţioner să rămână pe banca naţionalei şi la barajul din Liga Naţiunilor. 

Afla mai multe despre: mirel radoiromania 

viewscnt
Articole similare