Experiențe împreună.
You are here:

Integritatea în fotbalul sud-est european, un nou proiect Erasmus Plus Sport, coordonat de UNEFS

Integritatea în fotbalul sud-est european, un nou proiect Erasmus Plus Sport, coordonat de UNEFS
Comentarii

Integritatea în fotbal este un subiect delicat, mai ales în sud-estul Europei, unde contextul socio-economic pare că vulnerabilizează acest sport.

Tocmai de aceea, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (UNEFS) a aplicat pentru un proiect Erasmus Plus Sport, care va fi finanţat în următorii doi ani şi va cerceta această problemă.

Proiectul intitulat „ SEE countries for the Integrity of football clubs” a fost lansat în perioada 27 – 28 februarie 2020, la Bucureşti (Romania). Aşadar, instituţia coordonatoare este UNEFS şi are alături doi parteneri academici, Universitatea Aristotel din Salonic (Grecia), Academia Naţională de Sport Vasil Levski (Sofia, Bulgaria), trei organizaţii nonguvernamentale, Play Fair Code (Viena, Austria), Fair Play Code Hellas (Atena, Grecia), Institutul de Relaţii Strategice Internaţionale (Paris, Franţa) şi Federaţia Română de Fotbal, care vor acţiona ca promotori ai eticii şi integrităţii în sport.

Proiectul amintit şi-a propus să se concentreze asupra integrităţii şi bunei guvernanţe la nivelul cluburilor de fotbal profesioniste şi semi-profesioniste. Având în vedere natura exploratorie, multidisciplinară şi complexă a tematicii, proiectul va contribui la dezvoltarea cunoştinţelor din domeniu şi va promova evenimente coerente, relevante, precum şi campanii de creştere a nivelului de conştientizare asupra temei. Pentru că se adresează unei problematici de interes pentru toate ţările europene, rezultate proiectului vor fi diseminate pe scară largă.

“Integritatea este o temă importantă în sport, iar fotbalul a avut de-a lungul timpului probleme majore în acest sens. Suntem încrezători că prin proiectul SEE-I, vom desfăşura activităţi utile, cu impact la nivel transnaţional. Aşteptăm cu interes activităţile din cadrul proiectului, pe care îl vom implementa alături de colegi din câteva ţări europene şi prin care vom aborda aspecte cheie ce vor contribui la îmbunătăţirea integrităţii în fotbal" , a declarat Rareş Stănescu, coordonatorul proiectului.

viewscnt
Articole similare
Vlad Chiriches si Razvan Marin, adversari in derby-ul romanilor din Serie A. Cum s-au descurcat...