Experiențe împreună.
You are here:

INTERVIU | Petre Grigoraş şi încercările vieţii. Şi-a rupt ambele picioare, fratele i-a murit de COVID şi el nu-şi găseşte echipă: ”Noroc că m-a ajutat familia financiar”

INTERVIU | Petre Grigoraş şi încercările vieţii. Şi-a rupt ambele picioare, fratele i-a murit de COVID şi el nu-şi găseşte echipă: ”Noroc că m-a ajutat familia financiar”galerie foto

Special

Comentarii

Petre Grigoraş se numără printre antrenorii pe care orice microbist îl ţine minte. Poate pentru perioada de la Oţelul Galaţi, cu care a câştigat UEFA Intertoto în 2007. Poate de la Pandurii. Dar îşi aminteşte cum antrenorul de 57 de ani avea mereu un discurs plăcut, antrena echipe cu un joc frumos şi ofensiv şi nu se ferea să spună lucrurilor pe nume.

De mai bine de un an de zile, antrenorul Petre Grigoraş nu mai antrenează. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că anul 2021 s-a conturat a fi unul de coşmar pentru el: ruptură la ambele tendoane, moartea fratelui din cauza coronavirusului, probleme financiare pentru că nu îşi mai găseşte nicio echipă de antrenat. Nici în Liga 1, nici în Liga a 2-a.

Şi totuşi, Petre Grigoraş nu renunţă. Are planuri mari. Şi mici. În exclusivitate pentru TelekomSport, fostul tehnician vorbeşte despre dificultăţile din acest an, regretele, dar şi despre planurile de viitor. Care nu includ ieşirea la pensie.

Ce mai face Petre Grigoraş: ”Îmi e greu să cred că nu se mai găseşte un loc şi pentru mine”

Ce face „Petre Grigoraş, cel mai tare din oraş”? Cu ce vă ocupaţi timpul în perioada asta?
Ce să zic că fac? Am zile destul de atipice pentru mine. Nemaifiind angrenat în toată nebunia cu fotbalul, dar având încă microbul în sânge, mi-e foarte greu. Am norocul că în ultima perioadă mi-am deschis o activitate de sport cu fiul meu, Alex, aici la Constanţa.

Antrenăm copii cu vârste între 6-12 ani. Suntem încă la început, competiţiile au început deja şi noi nu am apucat să ne înscriem, fiind recentă toată treaba asta. Momentan adunăm copii. Anul viitor va fi probabil mai intens şi mai interesant.

Dar ce să zic? Îmi e greu departe. Pe bară. Îmi e greu şi nu îmi vine să cred că nu se mai găseşte un loc şi pentru mine în fotbal. În Liga 1, în Liga a 2-a. Nu mai e loc pentru Petre Grigoraş.

Începeţi să vă pierdeţi speranţa? Nu aţi avut cel mai bun an. Fratele dumneavoastră a murit din cauza coronavirusului, v-aţi rupt ambele tendoane de la picioare, aţi rămas fără echipă pe care să o antrenaţi. Cum rezistaţi?
Pff, sunt bine acum. Mă refer fizic. Ca să fiu glumeţ, măcar nu  mai am ce să-mi rup anul viitor, deci poate că o să fie mai bine în 2022 (râde). Sunt recuperat, a durat mult de tot până să îmi revin, dar am reuşit. Adică mă antrenez, alerg. A fost foarte dureros, nu pot să descriu în cuvinte cât.

Eram şi în plin campionat când mi s-a întâmplat asta şi eram concentrat pe echipă, nu neapărat pe mine. Însă rezist. Eu nu mă gândesc încă la pensie. Pot, vreau să demonstrez. Pensia e departe pentru mine.

Cum aţi ”reuşit” să vă rupeţi ambele tendoane? Cum s-a întâmplat?
Prima dată am jucat tenis cu piciorul cu nişte prieteni şi nu m-am uitat în buletin. Am jucat peste două ore şi, la o plecare de pe loc, mi-am rupt primul tendon. Eram atunci la Farul. Iar pe al doilea, eram la Oţelul, erau probleme financiare, erau tensiune şi o atmosferă nu tocmai plăcută şi, ca să destind un pic atmosfera, am decis să schimb antrenamentul şi să jucăm nişte tenis de picior... Şi am aşa m-am ales cu al doilea, am făcut pereche să nu să supere celălalt.

Sunteţi vaccinat? Întreb asta pentru că ştiu că pandemia v-a afectat direct...
Da, sunt. Dar ca să înţelegi cum a fost anul ăsta pentru mine, mi-am făcut un test de anticorpi înainte să mă vaccinez şi se pare că am trecut prin boală. Dar am fost asimptomatic.

Asta vă mai lipsea, parcă. Să aveţi vreo formă gravă de Covid. Să fie anul cel mai prost din viaţa dumneavoastră.
Nu? Aşa e. Noroc că m-a ajutat familia financiar

Uitându-vă în spate, regretaţi vreo decizie pe care aţi luat-o? Vreo echipă la care aţi fost sau poate nu aţi fost?
Da. Am avut o oferta foarte bună din Arabia Saudită. Dar eram în perioada aia bună a Oţelului Galaţi. Banii erau... Cum să zic? Frumoşi de tot. Dar am avut două reţineri. Prima, o zic sincer, era legată de căldură.

M-au luat la întrebări, foarte serioşi, dacă mă simt ok cu ea, că e multă umiditate, că e foarte, foarte cald. Şi m-am speriat puţin, mi-am zis că lasă, stau bine aici în România.

A doua e legată de momentul de atunci. Eram pe val. Eram cel mai tare din oraş, ca să zic aşa. Apoi a urmat Pandurii, unde m-am simţit extraordinar, aveam jucători unul şi unul, eram o echipă excelentă. Maxim, Chiricheş, Nistor. Mi-era greu de tot să mă rup.

Asta e. Câteodată trece trenul şi nu îl mai prinzi. Dar nu trăiesc cu regretul. Asta nu e de regretat. Am luat o decizie şi mi-o asum. Dar te mai gândeşti câteodata, inevitabil.

Financiar cum v-aţi descurcat în ultima perioadă? Nu trebuie să vă fi fost uşor. Pe unde aţi fost, ba insolevenţe, ba faliment, acum pauza asta mare. Toate s-au scumpit, aţi avut şi probleme de sănătate. Cum v-a fost?
Uşor sigur nu. A fost greu. Dar m-a ajutat familia, mai avea câţiva bani strânşi şi puşi deoparte. Dar ştiţi şi dumneavoastră, de acolo de unde iei şi nu pui... Am avut pierderi mari, sume mari de bani pe care nu o să-i mai văd vreodată. Nu o să neg. A fost greu, dar în toată nebunia asta m-am tot gândit că vreau iar să antrenez, chiar dacă în România falimentul şi insolvenţa sunt subiecte la ordinea zilei.

“Dinamo ar trebui să o ia de jos, din Liga a 4-a”

Păi şi privind aşa, de departe, aveţi curajul ăsta nebun să vă aventuraţi iar la echipe care mâine pot să spună gata, faliment? Gata, insolvenţă?
Sunt un visător şi sper ca legile să se schimbe. O spun cinstit, cu exemple. Dinamo. Păcăleşti o dată, păcăleşti de două ori? Aşa ceva ar trebui să se schimbe. Du-te la Liga a 4-a. Ia-o de jos, ca Rapid.

Vorbim aici despre oameni care din cauza legilor aşa de permisive abia îşi pot duce apoi traiul. Care în România s-a scumpit rău de tot. Eu asta aştept. O intervenţie a autorităţilor în astfel de cazuri. Nu poţi să-ţi bati joc la nesfârşit de nişte oameni care depind de un loc de muncă, de un salariu.

Ce antrenor vă place din Liga 1? Nu vă întreb care nu vă place ca să nu se înţeleagă că vă propuneţi pe la vreo echipă.
Antrenor? Nu ştiu ce să zic. Pentru că nefiind acolo, nu ştiu ce face exact antrenorul şi cum coduce echipa. Dar pot să spun ce echipe-mi plac ca şi joc. Craiova.

Care dintre ele?
A lui Reghe. Jocul are consistenţă la echipă, e solid. Botoşani e altă echipă care pentru mine a fost o surpriză plăcută. Fără cine ştie ce investiţii, cu jucători aduşi cine ştie de pe unde şi cu câţi bani, joacă foarte frumos. Mai e şi Farul Constanţa, care de când cu Hagi are din nou identitatea pe care şi-o merită. Jocul ăla combinativ... e o plăcere să-i privesc acum.

“Jucătorul român a uitat să plece capul”

Completaţi fraza “Fotbalul fără spectactori e ca...”
E ca fotbalul fără spectatori. Uite. Nu înţeleg şi ma scoate din minţi asta. Ai voie la biserică, în mall, la magazine. Şi nu ai voie pe stadion. Chiar şi cu certificatul de vaccinare. Păi ce e asta? Unde e echilibrul? Mi se pare că s-au adoptat nişte restricţii fără cap în ceea ce priveşte sportul.

Să ştiţi că mulţi jucători chiar şi în deplasări se încarcă de la răutatea suporterului celeilalte echipe. Foarte mulţi au un strop de adrenalină în plus. Ca să nu  mai vorbim despre suportul fanilor când joci acasă.

E aberant, sincer. Şi se mai întreabă toţi de ce ţări care înainte nu spuneau nimic în sport, acum excelează în timp ce la noi s-a dat pierdut sportul de echipă şi nu îl mai găseşte nimeni. Gimnastică, handbal, fotbal. Unde mai contăm? Cum să mai contăm? Nimeni nu investeşte, nimeni nu se gândeşte cum să crească sportul în ţara asta. Nu se iau decizii bune. Ci decizii proaste una după cealaltă.

V-aţi gândit ce altceva să faceţi în cazul în care nu reuşiti să reintraţi în circuit?
Îmi place prea mult să antrenez. Prea mult. Deci nu. Nu m-am gândit o secundă că Grigoraş nu va mai antrena. O să o fac. Sunt dornic, pregătit, am nevoie doar de o singură şansă. Atât. Pentru mine nu există să fac altceva. Eu antrenez. Şi nu cred că mi-am spus ultimul cuvânt în România.

S-au schimbat şi jucătorii? Parcă zi de zi apare câte un nou conflict între antrenor şi jucător la diverse echipe. Din ce în ce mai multe, de fapt. E jucătorul din Liga 1 mai greu de motivat, poate chiar de înfrânat în anumite momente?
S-au schimbat cu siguranţa ca şi mentalitate jucătorii români. Noi în trecut ştiţi de ce aveam rezultate? Aveam mentalitate de învingători. Pe asta o mai vezi dacă ieşi din ţară. Adică să nu mai rămânem uimiţi că alţii au rezultate şi noi nu. Jucătorul roman are o mentalitate subţire. Dă puţin pentru un câştig rapid şi a uitat să mai plece din când în când capul. Aici cred eu că e problema.

Ca să încheiem într-o notă pozitivă. Anul 2022 vedem un interviu de după meci cu Petre Grigoraş?
Vedem. Trebuie. Eu nu renunţ. Sunt aici, sunt pregătit să dau totul pentru o echipă care să mă respecte ca şi antrenor. Am avut atâta ghinion cu insolvenţe si falimente şi sper că s-a terminat asta pentru mine. Am microbul şi nu scap de el prea curând. Nu vreau.

viewscnt
Articole similare