Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ionuţ Lupescu, mesaj tranşant pentru toţi membrii FRF: "Am încredere că începând din 19 aprilie vom rezolva problemele punct cu punct!"

Ionuţ Lupescu, mesaj tranşant pentru toţi membrii FRF: "Am încredere că începând din 19 aprilie vom rezolva problemele punct cu punct!"

Fotbal

Comentarii

Ionuţ Lupescu îşi continuă campania electorală prin ţară, iar ieri a ajuns Oradea unde s-a întâlnit cu membrii afiliaţi, care vor vota pe 18 aprilie la alegerea noului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

"M-am întâlnit cu membrii afiliaţi ai FRF din Bihor. Oradea este un oraş foarte frumos, cu adevărat european, unde fotbalul are un potenţial foarte mare de creştere. Problemele pe care mi l-au prezentat oamenii de fotbal de aici sunt însă aceleaşi ca şi în restul ţării. Am încredere că începând din 19 aprilie le vom rezolva punct cu punct.

Am făcut o scurtă vizită şi la LPS Bihorul Oradea. Am rămas impresionat de tot ce-am văzut şi am încredere că viitorul fotbalului bihorean e pe mâini bune. Micii fotbalişti de aici au fost extrem de încântaţi de venirea noastră. Normal că Florin Răducioiu s-a bucurat de cel mai mare succes printre ei", a scris Lupescu pe Facebook.

A doua oprire de ieri a fost la Zalău, judeţul Sălaj. "M-am întâlnit cu membrii FRF şi cu reprezentanţii autorităţilor locale. Am găsit aici oameni dedicaţi, pasionaţi şi dispuşi să investească în dezvoltarea fotbalului, din resurse proprii. În viziunea mea despre viitorul fotbalului românesc aceşti oameni au un loc aparte, deoarece ei sunt cei care pun cu adevărat umărul pentru obiectivul nostru comun", a mai scris Lupescu.

Afla mai multe despre: ionut lupescuechipa nationalaalegerifrfrazvan burleanu 

viewscnt
Articole similare