Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ionuţ Radu, cu moralul la pământ! A fost refuzat de o formaţie din Serie A, care se luptă pentru evitarea retrogradării

Ionuţ Radu, cu moralul la pământ! A fost refuzat de o formaţie din Serie A, care se luptă pentru evitarea retrogradării

Fotbal

Comentarii

Viaţa de sportiv atârnă doar de un fir de aţă. Astăzi eşti pe val, mâine poţi fi sub el. Este şi cazul lui Ionuţ Radu (22 de ani), cel care era anunţat ca înlocuitor al lui Samir Handanovic, în urmă cu câteva luni, iar acum este refuzat chiar şi formaţiile din subsolul clasamentului din Serie A.

După venirea lui Mattia Perin la Genoa, Ionuţ Radu a fost trecut pe banca de rezerve, iar la prima sa prezenţă ca titular, în meciul de Cupă a Italiei cu Genoa (1-1, 3-5 după executarea loviturilor de departajare), românul a gafat. Nemulţumit de statutul său, Radu a cerut conducerilor de la Genoa şi Inter să se înţeleagă şi să fie trimis undeva unde ar putea să fie joace titular.

S-a zvonit de un interes al celor de la West Ham, însă "ciocănarii" au optat pentru un alt portar. Conform presei din Italia, Ionuţ Radu a fost propus celor de la Lecce, formaţie care se află prima deasupra linie de retrogradare, pe 17, la un punct peste Genoa, însă oficialii fostei echipe a lui Romario Benzar l-au refuzat. Ionuţ Radu ar fi trebuit să meargă sub formă de împrumut până la finalul anului, însă gruparea din Salento a ales să se bazeze în continuare pe brazilianul Gabriel.

Dacă nu se va găsi nicio soluţie până la 31 ianuarie, pe Ionuţ Radu îl paşte din nou statutul de rezervă, de data aceasta la Internazionale Milano, sub comanda lui Antonio Conte. Românul nu are şanse să apere înaintea experimentatului Samir Handanovic (35 de ani). Ceilalţi doi portari ai Interului sunt Daniele Padelli (34 de ani) şi Tommaso Berni (36 de ani).

 

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare