Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ivan, gol şi assist în victoria Craiovei, 2-0 la Mediaş: "Mi-am revenit după accidentare! Ne-am trezit şi am luat cele trei puncte"

Ivan, gol şi assist în victoria Craiovei, 2-0 la Mediaş: "Mi-am revenit după accidentare! Ne-am trezit şi am luat cele trei puncte"
Comentarii

Andrei Ivan (24 de ani), fotbalistul Craiovei, a reuşit un gol şi o pasă de gol în victoria oltenilor, 2-0 cu Gaz Metan, la Mediaş, şi a vorbit la flash-interviul de după partidă.

Ivan a spus că el şi colegii săi nu au făcut o primă repriză bună, dar s-au trezit în partea secundă şi au reuşit să ia cele trei puncte. Atacantul oltean a marcat şi a pasat decisiv în meciul cu Gaz Metan, dar spune că nu s-a schimbat nimic la el faţă de anul trecut, când a avut evoluţii şterse şi părea că e ieşit din formă.

"Nu am făcut o primă repriză aşa bună, dar în a doua ne-am trezit şi am luat cele trei puncte. Pentru asta ne luptăm, pentru titlu, dar va fi un drum foarte greu. Trebuie să ne gândim la meciul de marţi. Nu s-a schimbat nimic. Am început să joc după accidentare. După ce am fost în Germania mi-am revenit 100% şi acum sunt foarte bine", a spus Andrei Ivan.

Fotbalistul a vorbit şi despre posibilitatea unei convocări la echipa naţională: "Asta nu depinde de mine, depinde de domnul Mirel. O să mă cheme acolo doar prin evoluţiile mele", a mai spus Ivan.

Gaz Metan - U Craiova 0-2, în Liga 1

Universitatea Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Andrei Ivan ’49 şi Alexandru Cicâldău ’60.

În minutul 79, de la gazde a fost eliminat Chamed.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Butean, Larie, Yuri, Velisar – De Moura (F. Junior ’76), Alceus (Horşia ’76), Romeo (Deaconu ’76) – Chamed, Mateş (Sarr ‘8), Ze Manuel (Morar ’63), Antrenor: Mihai Teja.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu – Mateiu, Bic (Fedele ’81) – Cîmpanu (Camara ’73), Cicâldău (Căpăţână ’87), Baiaram (V. Constantin ’87) – Ivan (Tudorie ’81). Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Cartonaşe galbene: Sarr ’33, Butean ’43, Alceus ’71 / M. Constantin ’35, Vătăjelu ’78, Fedele ‘85

Cartonaş roşu: Chamed ‘79

Afla mai multe despre: andrei ivanu craiovaliga 1reactie 

viewscnt
Articole similare