Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Jaime Penedo a rămas fără antrenor la naţională | Hernan Gomez a renunţat la funcţia de selecţioner al statului Panama!

Jaime Penedo a rămas fără antrenor la naţională | Hernan Gomez a renunţat la funcţia de selecţioner al statului Panama!

Cupa Mondială

Comentarii

Columbianul Hernan Dario "Bolillo" Gomez a renunţat la funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a statului Panama, pe care a calificat-o în premieră la o Cupă Mondială, echipa fiind învinsă în toate cele trei meciuri disputate la turneul final din Rusia, informează EFE.

Gomez le-a adresat marţi un mesaj de despărţire fanilor panamezi. Tehnicianul de 62 de ani, care pregătea Panama din 2014, nu a indicat dacă va antrena în altă ţară.

Panama a fost învinsă de Belgia (0-3), Anglia (1-6) şi Tunisia (1-2) la CM 2018, unde a contat pe portarul Jaime Penedo, de la Dinamo Bucureşti, şi mijlocaşul Armando Cooper, fost la Oţelul Galaţi.

Gomez a mai antrenat naţionalele Columbiei, Ecuadorului şi Guatemalei. La Mondialul din 1998 el a fost selecţionerul Columbiei, învinsă în faza grupelor de România (0-1).



Potrivit presei din Ecuador, "Bolillo" Gomez va fi prezentat pe 1 august ca selecţioner al naţionalei acestei ţări, pe care a dus-o pentru prima oară la un Mondial, la ediţia din 2002.

Afla mai multe despre: campionatul mondialpanama 

viewscnt
Articole similare