Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Jaqueline Cristian, eliminată în turul doi de la Madrid. A cedat la mare luptă, în trei seturi

Jaqueline Cristian, eliminată în turul doi de la Madrid. A cedat la mare luptă, în trei seturi

Tenis

Comentarii

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de rusoaica Anastasia Potapova, cu 7-5, 3-6, 6-2, vineri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro.

  • Jaqueline Cristian (24 ani, 168 WTA) s-a înclinat după ceva mai mult de două ore de joc (2 h 10 min).

Jaqueline Cristian s-a oprit în turul doi la Madrid

Românca a câştigat ghemul inaugural, dar Potapova (22 ani, 25 WTA), cap de serie numărul 21, a dominat primul set şi a condus cu 5-2, înainte de a fi egalată, 5-5. Rusoaica s-a impus în cele din urmă cu 7-5. Jaqueline Cristian a reuşit egalarea după ce a fost mai bună în partea a doua a setului secund, adjudecat cu 6-3. Românca a început foarte bine setul decisiv, cu break, dar apoi a comis multe erori şi Potapova s-a desprins la 5-1. Rusoaica a câştigat cu 6-2, deşi Cristian a avut multe şanse de a se apropia pe tabelă.

Jaqueline Cristian a reuşit 6 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Potapova a încheiat cu 2 aşi şi 9 duble greşeli, însă a avut procentaje mai bune la ambele servicii, precum şi la mingile de break, 61% pentru rusoaică, 25% pentru româncă.

  • Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 27.045 de euro şi 35 de puncte WTA.

Potapova a câştigat singurul meci anterior cu Jaqueline Cristian, în 2017, când s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-2 în primul tur la Wesley Chapel (Florida).

Afla mai multe despre: jaqueline cristiananastasia potapovamadrid 

viewscnt
Articole similare