Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Koeman a acceptat transferul românului pentru 18 milioane de euro. Memorabil: agentul român a negociat direct în biroul antrenorului EXCLUSIV

Koeman a acceptat transferul românului pentru 18 milioane de euro. Memorabil: agentul român a negociat direct în biroul antrenorului EXCLUSIV
Comentarii

Impresarul Ioan Becali a realizat unele dintre cele mai importante transferuri din istoria fotbalului românesc. Agentul a povestit, pentru Telekom Sport, cum s-au derulat negocierile cu Ronald Koeman şi Ajax, atunci când AS Roma l-a ofertat pe fostul căpitan al naţionalei României, Cristian Chivu.

Giovanni Becali, negocieri cu Ronald Koeman pentru transferul lui Cristian Chivu

Fostul fundaş central, Cristi Chivu, a petrecut patru ani la Ajax, iar pentru transferul său în Italia, acolo unde a scris istorie, au avut loc negocieri la sânge. 

În cadrul emisiunii Sport Report, Giovanni Becali a fost întrebat despre conflictul care a apărut cu Anamaria Prodan, pe finalul transferului lui Dennis Man la Parma. După ce a venit cu un exemplu din cariera sa, vărul lui Gigi Becali a explicat cum a avut loc plecarea lui Cristian Chivu de la Ajax la AS Roma.  

În 2003, Ioan Becali a negociat direct cu oficialii "lăncierilor", dar şi cu antrenorul Ronald Koeman, cel care, între timp, a devenit tehnicianul Barcelonei. 

Fostul tricolor era un fotbalist esenţial pentru clubul batav, dar reprezentanţii lui Ajax au cedat în faţa insistenţelor venite dinspre Cristi Chivu şi Giovanni Becali. 

"Îţi dau cazul lui Chivu. El avea o clauză de 25 de milioane de euro la Ajax. Roma a venit la Amsterdam şi a zis <<Mai mult de 18 nu dăm>>. Atunci, pentru prima dată, m-au dus la bursă. Scria acolo, cu roşu, Chivu pleacă de la Ajax cu 25 de milioane - 0.0000, Chivu rămâne la Ajax, +6 procente, Chivu pleacă la Roma pe 18 milioane, - 7 procente. Şi zice <<Giovanni, de asta nu putem să acceptăm>>

După care a ajuns Ronald Koeman antrenor. I-am zis <<Ronald, ai fost şi tu jucător şi ştii şi tu cum ai plecat la Barcelona>>. Zice <<Giovanni, am antrenamentul acum. După meci, să vină Chivu la mine în birou, va mai veni Leo Beenhakker, va veni Danny Blind, iar Chivu să ne spună răspicat dacă vrea să plece>>. 

L-am luat pe Cristi şi i-am zis <<Băi, Cristi, ce naiba, ne jucăm? Vrei să mergi la Roma?>> S-a dus după aia <<Vreau să plec la Roma!>> <<Repetă!>> <<Vreau să plec la Roma!>> Era hotărât şi a plecat pe 18 milioane de euro. Înţelege lumea. Ei (n.r. - cei de la Ajax) l-au luat pe 3 milioane de dolari>>", a dezvăluit Giovanni Becali pentru Telekom Sport.  

Cristi Chivu, la Inter U18 după cariera impresionantă ca fotbalist

După ce a fost desemnat fotbalistul anului în 2002 la Ajax şi a devenit campion al Ţărilor de Jos, Cristi Chivu a cunoscut apogeul carierei în Italia, la AS Roma şi Inter. Cu echipa din Milano a cucerit Champions League, în 2010, dar şi trei titluri de campion în Serie A. 

În prezent, fostul căpitan al naţionalei României antrenează echipa U18 a clubului Inter Milano. 

Tot pentru Telekom Sport, impresarul Giovanni Becali a dezvăluit cum l-a impresionat portarul Ionuţ Radu pe Jose Mourinho. 

 

 

Afla mai multe despre: ajaxas romacristi chivucristian chivuronald koeman barcelonaronald koeman giovanni becalironald koeman cristi chivutransfer roman ronald koeman 

viewscnt
Articole similare