Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ladislau Boloni, nominalizat pentru titlul de cel mai bun antrenor al sezonului în campionatul Belgiei

Ladislau Boloni, nominalizat pentru titlul de cel mai bun antrenor al sezonului în campionatul Belgiei

Stranieri

Comentarii

Ladislau Boloni, antrenorul echipei Royal Antwerp, a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun antrenor al sezonului în campionatul de fotbal al Belgiei, scrie revista Sport/Foot Magazine.

Boloni o pregăteşte din vara lui 2017 pe Antwerp, revelaţia sezonului în Belgia. Formaţia este pe poziţia a treia în play-off-ul pentru locurile 1-6, când mai sunt trei etape, fiind foarte aproape să se califice în cupele europene pentru prima oară după 25 de ani.

Cei doi concurenţi ai lui Boloni pentru această distincţie sunt Philippe Clement, care este foarte aproape de câştigarea campionatului cu Genk, şi croatul Ivan Leko, tehnicianul campioanei en titre FC Bruges. Distincţia va fi înmânată luni de Pro League în cadrul unei gale ce va avea loc la Bruxelles.

În cadrul aceleiaşi gale va fi înmânat trofeul pentru cel mai bun fotbalist al sezonului în Belgia. Cei trei nominalizaţi sunt ucraineanul Ruslan Malinovski (Genk), spaniolul Alejandro Pozuelo (transferat în martie de la Genk la echipa canadiană Toronto FC) şi Hans Vanaken (FC Bruges), cel care a obţinut această distincţie anul trecut.



Cei trei candidaţi pentru titlul de cel mai bun fotbalist U21 sunt norvegianul Sander Berge (Genk), Zinho Vanheusden (Standard) şi Yari Verschaeren (Anderlecht).

Jucătorii din primele două divizii ale campionatului Belgiei au putut vota pentru diferitele categorii în timpul lunii aprilie.

Afla mai multe despre: boloni 

viewscnt
Articole similare