Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

„Liga Campionilor cu CSM!”. Neagu, declaraţie de dragoste după ce a semnat noul contract | VIDEO

„Liga Campionilor cu CSM!”. Neagu, declaraţie de dragoste după ce a semnat noul contract | VIDEO

Handbal

Comentarii

CSM Bucureşti atacă meciul cu Ferencvaros din etapa a opta a grupelor principale ale Ligii Campionilor cu o Cristina Neagu extrem de motivată. De patru ori cea mai bună jucătoare a lumii, interul stânga tocmai a semnat noul contract cu „tigroaicele”.

Cristina Neagu va juca la CSM Bucureşti pentru cel puţin încă două sezoane. Căpitanul „tigroaicelor” şi-a fixat deja principalul obiectiv: câştigarea Ligii Campionilor.

Până acolo mai este însă cale lungă. Pe bucureştence le aşteaptă meciul cu Ferencvaros din grupa 2 a Ligii Campionilor. În tur, unguroaicele s-au impus cu 33 la 23, dar datele problemei for fi altele la partida de vineri, din Sala Polivalentă.

Pe banca „tigroaicelor” va lua loc tehnicianul care a cucerit două medalii de bronz cu CSM, Per Johansson. 

„Sunt fericită să joc în România, în faţa fanilor din ţară, unde primesc foarte multă dragoste.

Îmi doresc foarte mult să câştig Liga Campionilor cu CSM Bucureşti. 

Nu a fost nicio decizie dificilă, nici nu am discutat cu alte echipe. Am vorbit cu Vlad (n.r. Enăchescu) despre reînnoirea contractului încă de la revenire, aşa că nu am discuţii cu altcineva.

Când am revenit şi am început discuţiile despre viitorul sezon nu am stat foarte mult pe gânduri. 

Au fost discuţii scurte şi mi-am dat seama imediat că vreau să rămân în continuare. 

(E cel mai bun cuplu de antrenori pentru voi?)
Adi avea nevoie de un secund că nu i-a fost uşor să rămână în această postură de principal, practic singur. El are o relaţie foarte bună cu Per, şi-a dorit ca Per să fie alături de noi. Noi îl cunoaştem dinainte şi noi avem o relaţie foarte bună cu el. 

(Dacă e un avantaj pentru Muntenegru în vederea turneului preolimpic)
Vreau să mă gândesc doar la faptul că Per a venit la CSM Bucurşeti şi vrea să ajute echipa noastră. Până la urmă ei ne cunosc foarte bine, toţi antrenorii ne cunosc foarte bine. Acolo, la turneul preolimpic va decide forma de moment, pentru că cva fi presiune pe toate echipele. 

Câtă vreme reuşim să facem lucruri împreună, ca echipă putem face victorii mari, cum am făcut şi la Vipers şi cu Metz acasă.  

Eu vreau să ne luăm revanşa pentru că în ianuarie echipăa noastră cred că a suferit cea mai severă înfrângere de când joacă în Liga Campionilor. E un meci revanşă dar şi un meci foarte important pentru că avem nevoie de puncte.

Fiecare meci e ca o finală şi-l tratăm ca atare pentru că avem nevoie de toate puncte”, a declarat Cristina Neagu înaintea meciului dintre CSM Bucureşti şi Ferencvaros.

  • CSM Bucureşti - Ferencvaros se joacă în direct pe Telekeom Sport 1, vineri, de la ora 18:30

Afla mai multe despre: csm bucurestihandbalneagu 

viewscnt
Articole similare