Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Liga Naţională de handbal masculin | Două echipe nu se prezintă la turneul de la Sf. Gheorghe, având testări pozitive în lot!

Liga Naţională de handbal masculin | Două echipe nu se prezintă la turneul de la Sf. Gheorghe, având testări pozitive în lot!

Handbal

Comentarii

În etapa a X-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, programată vineri, în format turneu, la Sfântu Gheorghe, se vor disputa doar şase partide, după ce două echipe au anunţat că nu se prezintă din cauza depistării unor cazuri pozitive la Covid-19 în loturi.

Prima echipă care a anunţat că nu se prezintă, joi, a fost SCM Timişoara, care a anunţat un jucător testat pozitiv. Apoi, HCDS Constanţa a precizat că nu se mai deplasează, pentru că adversara sa, CSM Fărăgaş, are mai multe cazuri. De asemenea, HC Buzău are şi ea cinci testări pozitive în lot, dar nu a anunţat oficial încă dacă se va prezenta.

Astfel, Minaur Baia Mare şi HCDS Constanţa, adversarele SCM Timişoara, respectiv CSM Făgăraş, vor câştiga partidele cu scor de neprezentare, 10-0. Lor s-ar putea alătura şi CSM Focşani, adversara HC Buzău, dacă aceasta nu se prezintă.

Celelalte meciuri programate sunt: Magnum Botoşani – Potaissa Turda, CSM Reşiţa – CSU Suceava, CSM Bacău – CSM Vaslui, CSM Bucureşti – Dinamo Bucureşti, Dunărea Călăraşi – Steaua Bucureşti.

Dinamo Bucureşti are şi ea cazuri pozitive în lot încă de săptămâna trecută (antrenorul Constantin Ştefan şi trei jucători), dar face deplasarea.

Afla mai multe despre: liga naţională de handbal masculin 

viewscnt
Articole similare