Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Lipsa suporterilor va fi resimţită". Papură a prefaţat meciul cu AEK Atena: "O echipă foarte bine organizată, cu jucători de valoare"

"Lipsa suporterilor va fi resimţită". Papură a prefaţat meciul cu AEK Atena: "O echipă foarte bine organizată, cu jucători de valoare"
Comentarii

Antrenorul Universităţii Craiova, Corneliu Papură, se aşteaptă la o dublă teribilă cu AEK Atena, în turul 3 preliminar al Europa League.

"Ne aşteaptă o dublă dificilă, împotriva unei echipe puternice. Sper să ne ridicăm la nivelul echipei adverse, să facem un joc bun şi să reuşim un rezultat pozitiv.

Cu siguranţă, lipsa suporterilor va fi resimţită. În multe momente grele ale jocului chiar ai nevoie de susţinere. Iar noi am avut-o pe deplin, îmi aduc aminte şi cu Sabail şi cu Honved. Ne-au ajutat şi împreună am reuşit să trecem peste greutăţile jocului şi la sfârşit să ne bucurăm cu toţii.

Ar fi perfect să câştigăm şi să ne calificăm, nu ştiu ce va fi la meci, vom vedea.

Vom vedea ce se va întâmpla pe teren. Ştiu că au schimbat 2-3 jucători, vin dintr-o perioadă în care au disputat meciuri amicale. Vom vedea la ce nivel fizic sunt, dar vom întâlni o echipă puternică, asta cu siguranţă.

O echipă foarte bine organizată, cu o posesie bună, o echipă cu jucători cu calitate.

Avem un program infernal, ştim ce ne aşteaptă de acum încolo, dar asta ne-am dorit şi cu siguranţă vor face eforturi să fie la un nivel fizic bun.

La astfel de meciuri nu prea căutate alibiuri. La astfel de meciuri dai 400% să reuşeşti să faci lucruri foarte bune. Calificarea ar înseamna ceva extraordinar", a declarat Corneliu Papură.

Antrenorul oltenilor a dezvăluit că Alex Ioniţă a acuzat probleme medicale după meciul cu Honved.

"A acuzat dureri după meciul cu Honved, a resimţit dureri unde a avut accidentarea, şi împreună cu stafful am deci să nu participe la meciul din deplasare. Era bine dacă era apt, pentru că intra şi el, se integra mult mai repede şi puteam să îl menajăm pe Bărbuţ, care chiar a fost la o limită fizică la care nu putea să ducă nivelul jocului", a adăugat Papură.

U Craiova - AEK Atena, meci din prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League, se va juca joi, de la 19:15, şi va fi transmis în format live text pe site-ul telekomsport.ro.

Afla mai multe despre: papura 

viewscnt
Articole similare