Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

LIVE TEXT | Simona Halep - Beatriz Haddad Maia, 6-2, 6-0, în turul 2 la Australian Open! Românca a defilat. "E visul meu să ajung în finală"

LIVE TEXT | Simona Halep - Beatriz Haddad Maia, 6-2, 6-0, în turul 2 la Australian Open! Românca a defilat. "E visul meu să ajung în finală"

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat, joi, în turul al treilea al Australian Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-0, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA.

Simona Halep - Beatriz Haddad Maia, 6-2, 6-0, în turul 2 la Australian Open

Halep nu a avut probleme cu adversara de joi, o sportivă de 1,85 metri înălţime, al cărui joc este bazat exclusiv pe forţă, fără alte calităţi evidente. Cu serviciul la cel mai înalt nivel din acest an şi cu un tir bine direcţionat către laturile laterale ale terenului, Simona Halep a predat o lecţie de tenis pe Rod Laver Arena. Românca a fost precisă, tehnică, solidă în raliuri şi a obţinut o victorie rapidă şi facilă. 

Simona Halep a condus cu 3-0 după un break în ghemul al doilea şi după ceva mai mult de zece minute de joc, apoi a avut trei mingi de 4-0, ratate însă. Fostul lider WTA a mai câştigat o dată pe serviciul braziliencei la 5-2, şi a încheiat setul, scor 6-2, după 36 de minute.

Lipsa de valoare a jucătoarei Beatriz Haddad Maia a fost şi mai evidentă în setul secund, în care a greşit mult şi nu a pus niciun fel de opoziţie. A rezultat un "bagel", 6-0, firesc, care reflectă diferenţa de valoare de pe teren şi o victorie în 66 de minute.

Prin accederea în manşa a treia, ea şi-a asigurat un premiu de 221.000 de dolari australieni (140.000 de euro) şi 130 de puncte WTA.

Halep va evolua mai departe cu Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când jucătoarea română s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.


UPDATE | Simona Halep a câştigat în turul doi cu Beatriz Haddad Maia, cu un scor zdrobitor, 6-2, 6-0!

UPDATE | Meciul se îndreaptă spre sfârşit, cu Simona Halep câştigătoare. Fostul număr 1 mondial a făcut 3-0.

UPDATE | Beatriz Haddad Maia rămâne fără replică în faţa Simonei Halep, care ia primul game al setului secund. 

UPDATE | 1-0 pentru Simona Halep la seturi! Românca joacă impecabil în turul al doilea la Australian Open. 

UPDATE | Simona Halep continuă să controleze primul set, fiind peste ritmul lui Beatriz Maia. Constănţeanca face 5-2 şi se îndreaptă spre finalul primului set. 

UPDATE | Game Simona Halep. Românca nu greşeşte pe propriul serviciu şi face 4-1. 

UPDATE | Simona Halep pierde cel mai disputat game al primului set. După ce a avut două mingi de game şi pentru a face 4-0, adversara a reuşit să întoarcă scorul. 

UPDATE | Game-fulger şi Simona Halep face 3-0!

UPDATE | Break Simona Halep! Pe serviciul adversarei, echilibrul a fost rupt la 40-40. Beatriz Maia a comis două greşeli neforţate şi i-a permis româncei să se desprindă la 2-0 în primul set. 

UPDATE | Simona Halep îşi câştigă primul serviciu, dar nu fără probleme, scor 40-30. 

13:35 A început meciul!


Partida va fi ultima a zilei, în sesiunea de seară, care începe nu înainte de ora locală 19.00 (10.00, ora României), cu un meci de simplu masculin, Nick Kyrgios - Daniil Medvedev. Imediat după această partidă va urma jocul Simonei Halep.

Simona Halep a declarat, marţi, în conferinţa de presă organizată după primul meci jucat la Australian Open, că visul ei este să ajungă din nou în finala grand slam-ului de la Antipozi.

"Primul meci este întotdeauna greu. Am fost foarte nervoasă, dar sunt bucuroasă de modul în care am jucat, de modul în care am fost pe teren. Serviciul meu nu este atât de puternic ca al altor jucătoare care sunt foarte înalte. Nu am simţit că a fost un mare minus azi. Nu a fost grozav, dar nu a fost nici rău. În general, cred că a fost un meci bun pentru un prim meci. E întotdeauna greu şi sunt mereu nervoasă. Nici ea nu a jucat rău, a jucat bine. A alergat foarte bine, s-a mişcat bine.

Cred că a fost un meci bun şi iau numai lucrurile pozitive din el. Mă simt bine fizic, simt că nu am probleme, cred că sunt pregătită, am lucrat mult înaintea sezonului. Nu ştiu ce să zic de finală. Este unul dintre visurile mele să ajung acolo, dar ştiu că este dificil şi nu o să mă gândesc la asta, iau zi cu zi. Nu cred că sunt la cel mai înalt nivel, ca în trecut, dar mă simt bine, încrezătoare că jocul e acolo, că mişcarea e acolo, psihic sunt destul de puternică. Nu a fost cea mai bună zi a mea pe teren, azi, dar a fost primul meci al unui grand slam şi nu e niciodată uşor. Mă simt confortabil totuşi, mă simt bine şi simt că sunt într-o condiţie bună.

Meciurile de la finalul anului trecut, de la turneele mici m-au ajutat, am făcut câteva meciuri bune şi mi-am recăpătat încrederea. Am început anul într-o formă bună. Am avut întotdeauna senzaţia că urmăresc ceva, chiar şi atunci când eram numărul 1 mondial, întotdeauna urmăream să câştig turnee, uneori un loc mai bun în clasament, dar nu aşa mult. Am căutat mai mult să câştig titluri. Acum caut un loc mai bun într-un fel, să ajung în Top 10. Este o bună motivaţie, o bună provocare, ştiu că nu e uşor, o să fie greu şi am de câştigat meciuri bune ca să revin acolo, dar sunt pregătită să fac asta. Dacă voi munci din greu, simt că am o şansă", a declarat fostul lider WTA.

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat, marţi, în turul al doilea al Australian Open, după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, de poloneza Magdalena Frech, locul 102 WTA.

Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.

Afla mai multe despre: simona halepsimona halep australian open 

viewscnt
Articole similare