Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep - Danka Kovinic 6-2, 6-1! Jucătoarea noastră a defilat şi s-a calificat fără emoţii în optimile de la Australian Open

Simona Halep - Danka Kovinic 6-2, 6-1! Jucătoarea noastră a defilat şi s-a calificat fără emoţii în optimile de la Australian Open

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat pentru a şaptea oară în optimile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Danka Kvonici din Muntenegru, locul 98 WTA.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu Alize Cornet, locul 61 WTA sau cu Tamara Zidansek, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.
 
Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.
 

Simona Halep - Danka Kovinic 6-2, 6-1

Setul 2

Simona Halep - Danka Kovinic 6-1: Game, set şi meci pentru jucătoarea noastră! Simona Halep a bifat prezenţa cu numărul 7 în optimile de la Australian Open. În următoarea fază a competiţiei, sportiva noastră se va duela cu câştigătoarea dintre Tamara Zidansek şi Alize Cornet. 

Simona Halep - Danka Kovinic 5-1: Jucătoarea noastră a avut un serviciu incredibil şi a câştigat la 0!

Simona Halep - Danka Kovinic 4-1: Halep a luptat incredibil şi şi-a trecut în cont al doilea break în acest set, la capătul celui mai lung game al partidei. Simona nu i-a lăsat nicio şansă adversarei.

Simona Halep - Danka Kovinic 3-1: Halep a salvat mingea de break şi are în continuare un avantaj liniştitor pe tabelă!

Simona Halep - Danka Kovinic 2-1: Jucătoarea din Muntenegru a întrerupt seria de 6 game-uri consecutive reuşite de Simona!

Simona Halep - Danka Kovinic 2-0: Halep domină autoritar şi a servit as pentru a-şi trece în cont primul hold al setului secund!

Simona Halep - Danka Kovinic 1-0: Halep pare de neoprit şi a luat break-ul chiar din primul game al setului secund!

Setul 1

Simona Halep - Danka Kovinic 6-2: Chiar dacă jucătoarea din Muntenegru s-a ţinut tare în acest game, Simona a revenit de fiecare dată!

Simona Halep - Danka Kovinic 5-2: Halep a finalizat al treilea game câştigat consecutiv cu un forehand în lung de linie, lovit din alergare. 

Simona Halep - Danka Kovinic 3-2: Halep a profitat de faptul că jucătoarea din Muntenegru a încercat să scurteze mingile şi a forţat-o să greşească!

Simona Halep - Danka Kovinic 2-1: Primul break al jucătoarei noastre este finalizat cu un avantaj pe tabelă!

Simona Halep - Danka Kovinic 0-1: Jucătoarea din Muntenegru a câştigat primul game al meciului!


Halep o va întâlni pe Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA, în al doilea meci al zilei pe John Cain Arena, nu înainte de ora 03.30 a României. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când jucătoarea română s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

Sorana Cîrstea va juca pe Rod Laver Arena împotriva sportivei Anastasia Pavliucenkova din Rusia, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Meciul va fi ultimul al zilei pe acest teren.

Scorul întâlnirilor directe dintre cele două sportive este de 3-3, ultimul joc datând din 2018, un succes al rusoaicei, scor 2-6, 7-5, 6-4, înregistrat pe iarbă, în turul I al turneului de la Eastbourne. Pe hard, Pavliucenkova conduce cu 2-1.

Sâmbătă va juca la Australian Open şi Jaqueline Cristian, în turul doi la dublu. Cristian şi colega sa, germana Andrea Petkovic, vor evolua împotriva echipei slovene Kaja Juvan/Tamara Zidansek în al treilea meci de pe terenul 7, probabil de la ora 05.00.

Şi o junioară din România este în programul de sâmbătă. Anca Alexia Todoni va juca în primul tur al probei de simplu junioare împotriva sportivei australiene Roisin Gilheany, în primul meci de pe terenul 16, de la ora 02.00.

Afla mai multe despre: simona halepaustralian opensorana cisrtea 

viewscnt
Articole similare