Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep, prea puternică pentru Irina Begu. Victorie în minumum de seturi, în turul doi la Roland Garros

Simona Halep, prea puternică pentru Irina Begu. Victorie în minumum de seturi, în turul doi la Roland Garros

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o în două seturi pe conaţionala Irina-Camelia Begu, scor 6-3, 6-4, în turul doi de la Roland Garros. În runda următoare, Simona Halep o va întâlni pe Amanda Anisimova din Statele Unite ale Americii, cea care a învins-o anul trecut, tot la Roland Garros, în faza sferturilor de finală.

LIVE TEXT | Simona Halep - Irina Begu 6-3, 6-4


6-4: Game, set şi meci, Simona Halep!

 

5-4: BREAK, Halep, la 15! Simona se năpusteşte asupra mingei, în timp ce Irina este ţintuită pe fundul terenului, secată de energie lovitură după lovitură. Simona serveşte pentru meci.

4-4: Game, Halep, la 0! Irina caută să scurteze mingile şi greşeşte mult.

3-4: Game, Begu, la 30! Irina supravieţuieşte asaltului lui Halep, dar pare rămasă fără energie!

3-3: Game, Simona Halep, la 15! Irina Begu este mai agresivă, însă mingea nu prinde terenul.

2-3: Game, Irina Begu, la 40! Un game lung, în care s-a alergat foarte mult, dar pe care Begu l-a gestionat mai bine. Trei game-uri la rând pentru ea.

2-2: REBREAK Begu, la 15! Replică pe măsură oferită de Irina, după o oră de joc. A muncit mult pentru toate punctele şi a reuşit să o surprindă pe Simona.

2-1: BREAK, Halep, la 40! Simona preia din nou iniţiativa în set.

1-1: Simona Halep egalează, după un game câştigat la 15!

0-1: Game Irina Begu, la 30!

A început setul doi!

6-3: Game şi set, Simona Halep, după 38 de minute!

5-3: BREAK, Halep, la 15! Simona nu rămâne datoare şi câştigă pe serviciul Irinei.

4-3: BREAK, Begu, la 30! Irina ridică nivelul de joc şi începe să echilibreze duelul.

4-2: Game Begu, la 40! Irina luptă şi duce mingile până la capăt!

4-1: Game, Halep, la 15! Simona continuă forcing-ul! Begu a început să fie mai agresivă.

3-1: Primul game reuşit de Irina Begu, la 40! Simona Halep luptă pentru fiecare punct, iar Begu va avea viaţă crea.

3-0: Un nou game la 0! Halep n-are milă de conaţionala sa.

2-0: BREAK la 30, Simona Halep! Începe tare partida cu Begu.

1-0: Game la 0, Simona Halep!

A început partida!


Duelul româncelor este al treilea meci de pe arena Suzanne Lenglen, după două partide de simplu masculin, Stan Wawrinka - Dominik Koepfer, care începe la 12.00, şi Jack Sock - Dominic Thiem.

Halep conduce cu scorul de 7-0 în întâlnirile directe cu Begu.

Învingătoarea din acest meci va evolua în turul al treilea cu câştigătoarea dintre americancele Bernarda Pera, locul 62 WTA, şi Amanda Anisimova, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 25.

Tot miercuri sunt programate următoarele meciuri de dublu ale jucătoarelor române:

Ana Bogdan/Rebecca Peterson (România/Suedia) - Marie Bouzkova/Arantxa Rus (Cehia/Olanda) - al doilea meci de pe terenul 3;

Laura Ioana Paar/Julia Wachaczyk (România/Germania) - Viktoria Kuzmova/Kristyna Pliskova (Slovacia/Cehia), cap de serie numărul 13 - primul meci de pe terenul 10;

Andreea Mitu/ Patricia Ţig - Madison Brengle/Iana Sizikova (SUA/Rusia) - al doilea meci de pe terenul 10;

Sorana Cîrstea/Sara Sorribes Tormo (România/Spania) - Alison Riske/Ajla Tomljanovic (SUA/Australia) - al cincilea meci de pe terenul 10;

Monica Niculescu/Misaki Doi (România/Japonia) - Irina Bara/Fanny Stollar (România/Ungaria) - al treilea meci de pe terenul 5.

 

Pe toate terenurile partidele încep la ora 12.00.

Afla mai multe despre: simona halepirina beguroland garros 

viewscnt
Articole similare