Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Academica Clinceni - FCSB 0-2. Man şi Moruţan aduc o victorie chinuită pentru elevii lui Toni Petrea, pe final!

VIDEO | Academica Clinceni - FCSB 0-2. Man şi Moruţan aduc o victorie chinuită pentru elevii lui Toni Petrea, pe final!

Liga 1

Comentarii

FCSB a învins greu, pe final, pe Academica Clinceni cu 2-0. Dennis Man, în minutul 86, şi Moruţan, în minutul 89, au înscris golurile echipei roş-albastre şi au adus succesul în etapa 7-a din Liga 1.

LIVE VIDEO | Clinceni - FCSB 0-2 (Man 86, Moruţan 89), Telekom Sport 1

Echipele de start:

Clinceni: Vâlceanu - Pashov, Jutric, Patriche, M. Dobrescu - Cebotaru, Cascini - A. Cordea, Chunchucov, P. Petrescu - R. Andronic 
Rezerve: G. Ureche - Fl. Achim, Chandarov, Boiciuc, Rusescu, Gardoş, C. Şerban, P. Pîrvulescu, L. Dumitriu
Antrenor: Ilie Poenaru

FCSB: Vlad - Creţu, Cristea, Miron, Panţîru - Ov.Popescu, Moruţan, Tănase, Man, Buziuc - Buş.
Rezerve: Straton - Simion, Briceag, Vînă, Dumitru, Perianu, Oct.Popescu, G.Enache, Şut, 
Antrenor: Anton Petrea.

Min. 90+3 - Final de meci. FCSB câştigă greu, dar câştigă contra Clinceniului.


Min. 89 - GOOOOOLLLLL FCSB! Moruţan înscrie şi el şi răzbună ocazia mare ratată mai devreme! Olimpiu Moruţan a primit o pasă foarte bună în dreapta, de la Octavian Popescu, fentează un adversar din corp, simulând că şutează cu stângul, trage cu dreptul şi îl învinge pe Vâlceanu.


Min. 86 - GOOOOOOOOLLLLLLLL FCSB! Dennis Man sparghe gheaţa după 86 de minute de aşteptare! Man îşi întoarce excelent un adversar în careu, în unghi, şi trage violent la poarta lui Vâlcea, iar portarul Clinceniului nu poate face nimic. E 1-0 pentru FCSB cu patru minute înainte de final.


Min. 79 - Ocazie FCSB! Florin Tănase trage direct pe poartă, din unghi, din lovitură liberă, dar Vâlcean e atent şi respinge!


Min. 76 - Ocazie Clinceni! Raul Rusescu trage puternic din lovitură liberă, direct Miron, aflat în zid, care cade şi are probleme medicale! Iulian Cristea l-a faultat pe fostul atacant al FCSB ca ultim apărător, dar a primit doar cartonaş galben.


Min. 70 - Ocazie mare FCSB! Man îl deschide excelent pe Creţu, în dreapta, acesta centreză excelent în faţa porţii pentru Moruţan, care reia puţin pe lângă poarta lui Vâlceanu. E cea mai mare ocazie din această partidă.


Min. 55 - Ocazie FCSB! Octavian Popescu, intrat după pauză, intră în careu şi încearcă o execuţie elegantă, cu interiorul, dar mingea trece pe lângă poarta lui Vâlceanu.


Min. 46 - A început repriza doua.


Min. 45+1 - Pauză.


Min. 40 - Ocazie FCSB! Man încearcă să reia o centrare venită din dreapta, dar nu reuşeşte, pasează înapoi în centrul careului, iar apoi faza se stinge.


Min. 19 - Ocazie FCSB! Tănase loveşte bara din interiorul careului, lateral, după o combinaţie în trei cu Man, care i-a pasat cu câlcâiul lui Buş, iar acesta a prelungit mai departe pentru căpintaul FCSB. Florin Tănase a tras din cădere, dar mingea a izbit bara porţii lui Vâlceanu şi, astfel, scorul a rămas 0-0, cel puţin pentru moment.


Min. 11  - Ocazie FCSB! Florin Tănase trimite peste poartă din lovitură liberă.


Min. 7 - Ocazie Clinceni! Cordea e lansat excelent în adâncime şi trage la poarta lui Vlad, însă portarul FCSB e atent şi reuşeşte să reţină.


Min. 1 - A început meciul!


FCSB a trecut peste eliminarea din Europa League, provocată de Slovan Liberec, dar şi peste cazurile de COVID-19, care au dus la situaţia disperată în care s-a aflat fosta campioană a României. Gruparea antrenată de Anton Petrea a trebuit să transfere trei jucători în ziua meciului cu Slovan pentru a completa lotul, însă doi dintre acei jucători au plecat deja de la echipă: Caiado şi Karanovic. Jucătorii de atac s-au întors la Hermannstadt. În schimb, a rămas Gabriel Enache. 

Man & compania vin după victoria din derby-ul cu Dinamo, care a adus-o pe FCSB mai aproape de U Craiova. FCSB este la şase puncte de olteni, iar acum, cu aproape toţi jucătorii valizi, are toate şansele să îşi ajungă rivala la titlu din urmă. 

În lotul FCSB-ului chiar se află doi jucători care au fost împrumutaţi la Clinceni în acest sezon, însă au fost readuşi pentru meciurile din Europa League: Robert Ion şi Cristian Dumitru. Adrian Şut, un alt fotbalist de la FCSB, a venit în vară de la Clinceni.

De altfel, cele două echipe au fost întotdeauna în relaţii bune, iar FCSB a sprijinit gruparea ilfoveană cu jucători atunci când Cliceni căuta promovarea în Liga 1. Ilie Poenaru, cel mai longeviv antrenor din Liga 1, are acum la dispoziţie jucători importanţi, cu nume, precum Cristian Tănase, Florin Gardoş, Paul Pîrvulescu sau Raul Rusescu, jucători care au scris istorie cu FCSB în cupele europene. 

Când revine Florinel Coman? 

Florinel Coman s-a accidentat în meciul lui FCSB de la Backa Topola, din turul doi preliminar al Europa League. Agentul fotbalistului de la FCSB, Ioan Becali a vorbit în exclusivitate pentru Telekom Sport despre revenirea lui "Mbappe" pe gazon: "În două săptămâni va intra să se antreneze ca lumea şi în maximum trei va şi juca", a explicat Becali, în urmă cu doar câteva zile. 

LIVE VIDEO | Clinceni - FCSB, luni, 21:00, Telekom Sport 1

Alături de UTA Arad, Clinceni este campioana meciurilor terminate la egalite: Nu mai puţin de patru. Pe lângă cele patru egaluri, Clinceni a mai înregistrat o victorie şi o înfrângere şi se situează pe locul 11. 

În sezonul trecut, FCSB a învins-o la scor de neprezentare pe Clinceni în tur, 3-0, însă la retur, ilfovenii au reuşit să scoată un egal. 

viewscnt
Articole similare
Tentativa de mituire la nationala. Radoi: "Au incercat sa-mi dea 50.000 de euro sa convoc un...