Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Barcelona - Real Madrid 1-2. Carlo Ancelotti, prima victorie pe Camp Nou. Madrilenii leagă patru victorii consecutive în El Clasico

VIDEO | Barcelona - Real Madrid 1-2. Carlo Ancelotti, prima victorie pe Camp Nou. Madrilenii leagă patru victorii consecutive în El Clasicogalerie foto

FC Barcelona

Comentarii

Real Madrid a câştigat pe terenul Barcelonei, scor 2-1. David Alaba şi Kun Aguero au marcat la primul lor El Clasico. Lucas Vazquez a fost al doilea marcator al madrilenilor. Carlo Ancelotti a bifat astfel prima victorie ca antrenor pe Camp Nou, din postura de tehnician al Realului.

Real Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), rivala FC Barcelona, în etapa a X-a a campionatului spaniol LaLiga.

Fundaşul David Alaba a marcat cu un şut spectaculos de pe partea stângă, în minutul 32. Acesta a fost prima reuşită a jucătorului austriac în tricoul madrilenilor, pe care-l poartă de vara trecută.

Tot pe contraatac, Lucas Vazquez a dublat avantajul oaspeţilor, în minutul 90+4, după ce a împins în poartă balonul respins în faţă de Ter Stegen, în urma unui şut al lui Asensio.

În minutul 90+7, Kun Aguero a marcat golul de onoare al gazdelor, reluând balonul în poartă după o centrare pe jos a lui Sergino Dest, de pe partea dreaptă. Şi Aguero este la primul gol pentru noua lui echipă, FC Barcelona

La meci au asistat 86.422 de spectatori, o audienţă record în Spania în timpul pandemiei de coronavirus, dar cea mai slabă la un El Clasico în ultimii zece ani.

Real este pe primul loc, cu 20 de puncte, la egalitate cu FC Sevilla şi Real Socedad, de pe lcourile 2-3. Toate aceste echipe au jucat câte nouă meciuri.

Osasuna este pe locul 4, cu 18 puncte, iar Atletico Madrid, pe locul 5, cu 17 puncte, dar cu două jocuri mai puţin.

FC Barcelona este pe locul 8, cu 15 puncte, acumulate tot din nouă partide.


LIVE VIDEO | Barcelona - Real Madrid 1-2 (Aguero 90+7 / Alaba 32, Vazquez 90+3)

Echipele de start:

Barcelona: Ter Stegen - Mingueza, Pique, Garcia, Alba - Gavi, Busquets, De Jong - Dest, Fati, Depay
Real Madrid: Courtois - Vazquez, Militao, Alaba, Mendy - Kroos, Casemiro, Modric - Rodrygo, Benzema, Vinicius Jr.


 Min 90+7. Goooool Barcelona! Kun Aguero marchează la primul său El Clasico. Argentinianul a profitat de lentoarea defensivă a madrilenilor

Min 93. Gooooool Real Madrid!!! Lucas Vazquez face 2-0 după o acţiune a lui Marco Asensio

Min 89. Probleme medicale pentru Courtois. Portarul belgian s-a accidentat în momentul în care a degajat o minge

Min 83. Ocazie pentru Kun Aguero! Centrare foarte bună, iar Aguero reia cu capul dintre Alaba şi Mendy, dar mingea trece peste poartă.

Min 73. Ocazie Barca! Sergino Dest trage surprinzător, dar mingea trece puţin peste poarta lui Courtois

Min 72. Ocazie Real Madrid! Centrarea lui Mendy nu poate fi reluată de Benzema. Era o execuţie dificilă, iar în cele din urmă s-a ridicat fanionul pentru ofsaid

Min 63. Super combinaţie între Modric şi Benzema, dar Barca scapă datorită intervenţiei lui ter Stegen

Min 59. Ocazie Real Madrid. Vinicius foarte aproape să profite de eroarea lui Dest, dar americanul se revanşează şi îl blochează pe Vini Jr

Min 57. Barcelona cere penalty la această fază

Min 49. Ocazie Barca! Ansu Fati prinde spaţiul porţii, dar Courtois este atent şi îşi salvează echipa

Min 48. Ocazie pentru Barca! Philippe Coutinho are prima şansă de gol a reprizei

Min 46. Start în repriza a doua. La Barcelona a intrat Coutinho


Min 45. Pauză: Real Madrid conduce pe Camp Nou cu 1-0. Carlo Ancelotti poate bifa primul său succes pe terenul Barcelonei 

Min 39. Ocazie Real Madrid! Acţiune superbă a echipei oaspete, Benzema centrează, dar Kroos nu reuşeşte să marcheze

Min 35. Ocazie Barca! Corner pentru echipa lui Koeman, Pique reia cu capul, dar mingea trece pe lângă poarta lui Courtois

Min 32. Gooooool Real Madrid! Şut superb al lui David Alaba la colţul lung şi oaspeţii conduc cu scorul de 1-0. Primul gol la Real Madrid pentru starul austriac

Arbitrul a consultat VAR-ul pentru ofsaid, dar golul a fost validat

Min 25. Ocazie uriaşă pentru Barcelona! Depay, cursă excelentă în flancul stâng, centrare bună în faţa porţii, dar Dest reia peste poartă din poziţie ideală de gol

Min 24. Din nou, Vinicius! Lansat excelent, atacantul brazilian ajunge în situaţie avantajoasă de gol, îl driblează pe ter Stegen, dar faza se încheie cu un şut peste poartă. Rămâne 0-0 pe Camp Nou, iar între timp se ridică şi fanionul pentru ofsaid

Min 21. Vinicius cere penalty! Brazilianul pătrunde în dribling, caută contactul cu Mingueza şi cade. Arbitrul Sanchez consultă VAR-ul şi decide că intervenţia fundaşului a fost corectă.

Min 13. Fază fiză la poarta Barcelonei, Casemiro reuşeşte să reia cu capul, dar este blocat la timp

Min 10. Zece minute echilibrate pe Camp Nou, într-o atmosferă superbă. Barcelona a început ceva mai bine şi pare să aibă iniţiativa

Min. 1 A început meciul.

15:58 - Avem echipele de start!


Lumea se împarte în două duminică, de la 17:15. Toată planeta să opreşte în loc pentru El Clasico, meciul meciurilor, dintre Barcelona şi Real Madrid. Camp Nou va fi gazda partidei dintre cele două mari rivale din Spania. Cele două echipe nu trec prin cel mai bun moment al istoriei în ceea ce priveşte performanţa, însă un plus îl are Realul lui Carlo Ancelotti, care se află pe locul trei în clasament înaintea derby-ului.

De partea cealaltă, Barcelona e într-un moment foarte slab de formă, pe locul opt în clasamentul din LaLiga. Ambele vin după succese în Liga Campionilor. Realul a zdrobit pe Şahtior, scor 5-0 în deplasare, în timp ce Barcelona a câştigat greu cu Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu, scor 1-0 pe Camp Nou.

Noua "eră" din El Clasico şi băiatul de aur Benzema

Primul El Clasico din acest sezon le găseşte pe cele două echipe, dar în special pe Barcelona, într-un proces de reconstrucţie.

Catalanii au mulţi tineri de viitor în lot, printre care Araujo, Gavi, Pedri sau Dest, de partea cealaltă şi Realul se poate lăuda cu Rodrygo sau Camavinga, însă noul duel Cristiano Ronaldo vs. Messi e considerat cel dintre Ansu Fati şi Vinicius Jr, puştii-minune din cele două echipe. Ansu Fati a preluat deja numărul 10 lăsat liber de plecarea lui Messi la PSG şi a arătat că poate fi decisiv chiar dacă abia şi-a revenit după accidentare. De partea cealaltă, Vinicius Jr. pare că şi-a intrat în sfârşit "în mână" şi s-a adaptat perfect la stilul lui Carlo Ancelotti.

Real Madrid are un adevărat "killer" în echipă. Karim Benzema (33 de ani) se află într-o formă de zile mari înainte de Clasico, cu 11 goluri şi opt pase de gol strânse în opt meciuri din toate competiţiile, şi e principalul pericol pentru poarta lui Ter Stegen. Atacantul francez trece printr-o perioadă foarte bună a carierei şi considerat unul dintre favoriţii la câştigarea Balonului de Aur, altăuri de Messi şi Lewandowski. Benzema a devenit liderul Realului după plecarea lui Cristiano Ronaldo din vara lui 2018.

Ce au declarat antrenorii înaintea meciului şi contraperformanţa care-l bântuie pe Ronald Koeman

Înaintea partidei, Ronald Koeman poate deveni primul antrenor al Barcelonei, din 1936 încoace, care pierde trei El Clasico la rând. Ultimul care a înregistrat o astfel de contraperformanţa a fost irlandezul Patrick O'Connell, acum 85 de ani. Antrenorul Barcelonei a declarat: "Am câştigat două meciuri şi ne simţim bine. Suntem nerăbdători să jucăm şi să arătăm lucruri publicului. Sper să fie un stadion plin".

De partea cealaltă, Carlo Ancelotti a vorbit şi el la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Barcelona: "El Clasico e special şi jucătorii mei sunt concentraţi şi pregătiţi pentru el. Meciul cu Şahtior a fost cel mai bun meci al nostru de până acun, am jucat foarte bine şi trebuie să continuăm la fel! E un meci special în Spania, nu e ca oricare alt joc", a spus italianul.

Arbitrul Sanchez Martinez a fost delegat să conducă El Clasico. Centralul nu e la primul meci dintre Barcelona şi Real Madrid. Primul fost arbitrat în august 2017, în Supercupa Spaniei, când Realul a câştgiat cu 2-0 returul. Apoi, a urmat un Clasico câştigat de Barcelona cu 3-0, în decembrie 2017. Sanchez Martinez a fost la centru la o umilinţă a Realului, 5-1 pe Camp Nou în sezonul 2018/2019, cu Messi în tribune şi cu Suarez reuşind un hat-trick. Acesta va fi al cincilea El Clasico din cariera sa de central.

În ultimele cinci întâlniri directe, Real Madrid a câştigat de trei ori, Barcelona o dată şi un meci s-a terminat la egalitate.

viewscnt
Articole similare