Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Derby della Madonnina: AC Milan - Inter 2-3. Meci nebun pe San Siro

VIDEO | Derby della Madonnina: AC Milan - Inter 2-3. Meci nebun pe San Siro

Serie A

Comentarii

Derby-ul oraşului Milano, AC Milan - Inter, s-a încheiat cu victoria nerazzurilor care au condus aproape pe tot parcursul jocului. Cu acest succes, Inter îşi depăşeşte rivala în clasament şi răzbună eliminarea din Europa League.

 

FINAL | AC Milan - Inter 2-3 ( Bakayoko '57, Musacchio '71 / Vecino '3, De Vrij '51, L.Martinez '67-pen) 

Min 71 GOOOL Milan: Musacchio anulează rapid avantajul de două goluri al echipei lui Spaletti, 2-3 

Min 67 GOOOOL Inter: L.Martinez marchează din 11 m, Musacchio înscrie din apropiere, 1-3 

Min 66 Penalty pentru Inter: Fază memorabilă cu arbitrul Guida care alunecă în momentul când vrea să arate punctul cu var, Samu Castillejo îl faultează pe Politano 

Min 57 GOOOL Milan: Bakayoko reduce diferenţa, 1-2 

Min 51 GOOOOL Inter: Politano centrează bine şi De Vrij înscrie cu o lovitură de cap, 0-2 

Min 3 GOOOL Inter: Vecino înscrie din careul mic după o minge aşezată de L.Martinez,  0-1

Echipele de start 

AC Milan: Donnarumma - Calabria, Musacchio, Romagnoli, R.Rodriguez - Kessie, Bakayoko, Paqueta - Suso, Piatek, Calhanoglu

Inter: Handanovic - D`Ambrosio, De Vrij, Skriniar, Asamoah - Gagliardini, Brozovic, Vecino - Politano, L.Martnez, Perisic


Derby di Milano - numit şi Derby della Madonnina datorită statuii Fecioarei Maria din vârful Domului din Milano - este una dintre cele mai importante rivalităţi din fotbalul mondial, care a avut episoade chiar şi în UEFA Champions League, dar din cauza dominării impuse de Juventus şi a decăderii celor două echipe, ediţia din acest an va conta doar pentru locurile de Liga Campionilor. Cele două cluburi sunt vecine de clasament şi despărţite de doar un punct. Milan este pe trei, cu 51 de puncte, iar Inter pe patru, cu 50. 

  • LIVE VIDEO | Derby della Madonnina, AC Milan - Inter, duminică, de la 21:30, la Telekom Sport 1

Mare parte din sezon, Inter a fost în clasament peste rivalii alături de care împart celebrul stadion San Siro, dar de câteva etape elevii lui Gennaro Gattuso au urcat pe podium şi, considerând forma rossonerilor, par să nu îl cedeze fără luptă. AC Milan este neînvinsă în anul 2019, în campionat, de altfel, singura înfrângere a fost provocată de Juventus, în Supercupa Italiei, disputată în ianuarie, în Arabia Saudită. Mai mult decât atât, echipa condusă din teren de Alessio Romagnoli are cinci victorii consecutive în Serie A: 3-0 cu Cagliari, 3-1 cu Atalanta, 3-0 cu Empoli, 1-0 cu Sassuolo şi 2-1 cu Chievo. Şi la nivelul lotului avantajul îl deţine Milan, pentru că în afară de Jack Bonaventura, care nu va mai juca în acest sezon, are toţi jucătorii la dispoziţie. În etapa recentă Mattia Caldara a revenit pe bancă, în timp ce Lucas Biglia a început pentru prima oară titular după o lungă absenţă provocată de o accidentare şi a marcat un super gol în victoria de la Verona. 

  • LIVE VIDEO | Derby della Madonnina, AC Milan - Inter, duminică, de la 21:30, la Telekom Sport 1

În schimb, în cealaltă tabără, moralul este scăzut. Elevii lui Luciano Spalletti au părăsit Europa League după înfrângerea de pe teren propriu împotriva celor de la Eintracht Frankfurt, 0-1. Nici în campionat situaţia nu este foarte roz pentru nerazzurri. Etapa trecută au câştigat pentru prima dată (2-0 cu SPAL) după două etape în care nu au simţit gustul victoriei. Pe lângă aspectul sportiv, cel mai fierbinte subiect din partea nerazzurro a oraşului Milano este situaţia lui Mauro Icardi, care oficial încă este accidentat la genunchi. Cu toate acestea, este evidentă distanţa dintre el şi club, din cauza comportamentului soţiei şi totodată agentului său, Wanda Nara, din cauza căreia golgheterul lui Inter a pierdut şi banderola de căpitan. Pe scurt, problema este că jucătorul este la un pas de a nu îşi prelungi contractul, iar părerea generală este că Wanda Nara forţează plecarea lui de la Milano. 

Astfel, la casele de pariuri, AC Milan este uşor favorită, iar în cazul unei victorii s-ar putea apropia de locul doi, ocupat de Napoli, şi totodată revenirea în UEFA Champions League va fi din ce în ce mai aproape. Totuşi, în cazul unei victorii a celor de la Inter, lupta pentru Liga Campionilor ar fi resetată, poziţie pentru care se mai luptă şi AS Roma. Milan nu a mai câştigat derby-ul de trei ani, dar cinci din ultimele 10 înfruntări s-au terminat la egalitaet. În absenţa lui Icardi, Inter va conta în atac pe Lautaro Martinez, în timp ce la Milan se va afla al doilea cel mai bun marcator din Serie A - la egalitate cu Cristiano Ronaldo, 19 goluri - polonezul Piatek. 

La nivel de galerii, stadionul va fi plin până la refuz. Dacă Curva Sud, gruparea de la AC Milan, promite o nouă coregrafie la nivel înalt, Curva Nord, cei de la Inter, au fost refuzaţi de autorităţile italiene să afişeze o coregrafie cu un suporter decedat în decembrie 2018, din cauza rolului pe care acesta l-a avut în atacul unei grupări rivale de la Napoli. 

Meciul va fi arbitrat de o brigadă condusă de Marco Guida, cel care a fost la centru şi în meciul din tur, câştigat de Inter, 1-0, prin golul marelui absent Icardi, venit chiar în ultimele momente ale partidei. Per total, va fi a 223-a întâlnire oficială între "verişori".

Echipe probabile

AC Milan: G. Donnarumma - Calabria, Musacchio, Romagnoli, Rodriguez - Kessie, Bakayoko, Paqueta - Suso, Piatek, Calhanoglu
Indisponibili: Bonaventura 

Inter: Handanovic - D'Ambrosio, de Vrij, Skriniar, Asamoah - Vecino, Brozovic - Politano, Joao Mario, Perisic - L. Martinez
Indisponibili: Icardi, Vrsalijko, Nainggolan 

Afla mai multe despre: ac milaninter milanoserie a 

viewscnt
Articole similare