Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dinamo - Astra Giurgiu 1-2. Bine ai revenit, Alibec! Gol şi pasă de gol. Subotic a înscris la debutul pentru Dinamo

Dinamo - Astra Giurgiu 1-2. Bine ai revenit, Alibec! Gol şi pasă de gol. Subotic a înscris la debutul pentru Dinamo

Superliga

Comentarii

În al doilea meci al etapei a 8-a, Dinamo a pierdut pe teren propriu, 1-2, cu Astra Giurgiu, într-un meci în care Denis Alibec a strălucit, iar Danjiel Subotic a înscris la debutul pentru "câini".

Dinamo - Astra Giurgiu 1-2 (Subotic 88' / Alibec 13', Moise 66')

Chiar şi după pauza datorată meciurilor din Liga Naţiunilor, Dinamo nu îşi revine. Echipa lui Bratu înregistrează un nou eşec, de data aceasta chiar pe teren propriu. 
În acelaşi timp, Mulţescu revine cu victorie la Astra, care, în continuare, este singura echipă fără înfrângere din acest sezon de Liga 1. 
După golul marcat în minutul 13, lui Alibec i-a ieşit aproape tot ce şi-a propus. Şi-a pus în valoare colegii cu pase care au părut puse cu mâna. În cele din urmă, una dintre ele a fost fructificată în minutul 66 de Romario Moise, cu un lob de efect peste Penedo. 
"Câinii" au redus din dezavantaj în minutul 88 prin Subotic, dar în final s-a dovedit a fi doar golul de onoare. 
Dinamo rămâne pe loc de playout, opt, cu 10 puncte şi cea mai slabă apărare la egalitate cu cea a ultimei clasate, FC Voluntari, ambele cu 16 goluri încasate. În schimb, Astra urcă pe locul doi, la egalitate de puncte cu primul loc, FCSB, şi locul trei, Sepsi OSK. 

Echipele de start: 

Dinamo: Penedo - Corbu, M. Popescu, R. Grigore, Olteanu - Hanca, Gomelt, Cooper - Neicuţescu, D. Popa, Nistor 
Rezerve: Eşanu, Delorge, Tîrcoveanu, D. Ciobotariu, Salomao, Subotic, R. Moldoveanu

Astra Giurgiu: Iliev - Belu, Cestor, Erico, Radunovic - Begue, Mrzljak, Biceanu - Balaure, Alibec, Llullaku
Rezerve: Lazar, N. Roşu, L. Buş, Butean, Crişan, Moise, Găvîrliţă

Final de meci. 

Min. 90+1: Panică în careul Astrei. Ricardo Grigore a fost aproape de egalare, dar trimite mult peste poartă. 

Min. 90: Partida va fi prelungită cu cel puţin patru minute. 

Min. 88: GOOOL DINAMO! Dinamo micşorează dezavantajul. A marcat noul venit Subotic. 

Min. 86: Iese omul meciului, Denis Alibec, intră debutantul Găvrîliţă.

Min. 81: Intrare dură a lui Llullaku la Gomelt, pentru care încasează cartonaşul galben. 

Min. 79: Iese Balaure, intră Radu Crişan. 

Min. 75: O nouă ocazie mare pentru Astra, o nouă pasă superbă a lui Alibec. Balaure, rămas singur cu Penedo, a dat pe lângă poartă. 

Min. 74: Ocazie monumentală Dinamo! Cu poarta goală, Moldoveanu dă pe lângă minge. 

Min. 66: GOOOL ASTRA! Pasă genială a lui Alibec, iar Romario Moise profită de ieşirea lui Penedo şi îl lobează pe portar.

Min. 65: Ultima schimbare la Dinamo. Iese Neicuţescu, intră Robert Moldoveanu. 

Min. 57: Alibec încearcă un şut de la mare distanţă, balon care trece puţin peste vinclul porţii lui Iliev. 

Min. 54: Două schimbări la Dinamo. Ies Cooper şi Popa, intră sărbătoritul zilei, Salomao, şi Subotic. 

Min. 51: Neicuţescu preia în careul Astrei, se întoarce, dar şutul său moale este prin fără probleme de bulgarul din poarta giurgiuvenilor. 

Min. 46: A început repriza a doua. Dani Popa a scăpat singur spre poarta lui Iliev, după o pasă perfectă a lui Dan Nistor, dar Cesto reuşeşte să îl deposedeze pe atacantul lui Dinamo la timp. 

Min. 42: Dinamoviştii cer încă o dată penalty în urma şutului lui Neicuţescu.  

Min. 40: În urma unei combinaţii cu Armando Cooper, Dan Nistor cere lovitură de pedeapsă. În schimb, arbitrul Istvan Kovacs îi acordă cartonaş galben pentru simulare. 

Min. 33: Ocazie Astra! De data aceasta pericolul vine din banda stânga, de unde centrarea lui Radunovic este perfectă pentru Llullaku. Albanezul trimite peste poartă, dar cere lovitură de colţ. 

Min. 27: Ocazie mare pentru Dinamo! Dani Popa pătrunde în careu, şutează periculos, dar Iliev este la post. Mingea respinge sare spre Cooper, dar Erico este pe fază şi respinge. 

Min. 17: Şutul lui Armando Cooper este prins fără probleme de Plamen Iliev. 

Min. 13: GOOOL ASTRA! Minut cu ghinion pentru Dinamo. Belu-Iordache, din banda dreaptă, îl găseşte pe Alibec în careu, care înscrie din şase metri. 

Min. 10: Nicio ocazie până acum. Echipele încă se tatonează. Alibec a încercat o pasă îndrăzneaţă, dar colegul de la Astra nu a reuşit o preluare foarte bună. 


Dinamo primeşte vineri vizita singurei echipe neînvinse din Liga 1, Astra Giurgiu. Chiar şi aşa, după egalul din etapa precedentă, 0-0 cu FC Voluntari, giurgiuvenii au un nou antrenor în persoana lui Gheorghe Mulţescu, cel care a stat şi pe banca "câinilor" în câteva rânduri. 

Echipa antrenată de Florin Bratu s-a întărit în această săptămână cu încă doi jucători, Danijel Subotic şi Teddy Mezague, şi sunt motivaţi să se revanşeze în faţa suporterilor după eşecul umilitor, 0-3, de la Craiova. Totodată, o victorie îi poate scoate temporar pe dinamovişti de pe locurile de play-out. 

În schimb, cu trei puncte în această seară, Astra poate urca pe locul doi. 

Afla mai multe despre: dinamoastra giurgiumultescureveniredinamo astraderbyliga 1live video 

viewscnt
Articole similare