Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Dinamo - Poli Iaşi 0-0. Remiză albă în "Ştefan cel Mare". Ambele echipe au cerut lovituri de pedeapsă

VIDEO | Dinamo - Poli Iaşi 0-0. Remiză albă în "Ştefan cel Mare". Ambele echipe au cerut lovituri de pedeapsă

Fotbal intern

Dinamo şi Poli Iaşi au jucat un meci cu iz de vacanţă în Ştefan cel Mare.

"Câinii" puteau deschide scorul în minutul 13, dar şutul lui Ricardo Grigore s-a dus puţin pe lângă poartă. Cea mai mare ocazie a "câinilor" a venit la mijlocul primei reprize. Peralta a salvat de pe linia porţii când Mihăescu a fost la un pas să îşi dea autogol. Apoi, Nistor a avut şi el şansa golului, dar bara i-a salvat pe ieşeni. 

Tot "câinii" au avut iniţiativa şi în partea a doua, dar Ricardo Grigore a mai ratat o dată. Ieşenii au reacţionat abia pe final de meci. Pătrunderea lui Rus a produs mari emoţii la poarta lui Mandanda, iar Dinamo - Poli Iaşi s-a terminat 0-0.

În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne lider în play-out, cu trei puncte mai mult decât Gaz Metan Mediaş, care încă nu a jucat în această etapă. Cu acest egal, Poli Iaşi s-a salvat matematic de la retrogradare. 


VIDEO | Dinamo - Poli Iaşi

ECHIPELE DE START

DINAMO: Mandanda - Ciobotariu, R. Grigore, Klimavicius - Dussaut, N'Diaye, Nistor, Aliji - Zenke, Papazoglou, Sorescu
Rezerve: Muţiu, Şerban, I. Filip, Mallo, Kabashi, Cristovao, D. Popa
Antrenor: Mircea Rednic 

POLI IAŞI: Ruben Mino - L. Rus, Mihalache, Frăsinescu, Bădic - Mihăescu, Qaka, Nascimento - Platini, Garros, P. Petre
Rezerve: Rusu, Sanoh, Bosoi, Zaharia, Gardoş, Teixeira, Panţîru

Min. 65: Ocazie Iaşi! Probabil cea mai mare ocazie a meciului. Din trei încercări, Poli Iaşi nu reuşeşte să deschidă scorul. Oaspeţii au cerut şi penalty. 

Min. 60: Ocazie Dinamo! Grigore a fost din nou aproape de gol, dar lovitura sa de cap a fost pe lângă poartă. 

A început a doua repriză. 

S-a încheiat prima repriză. 

Min. 39: Ocazie Dinamo! Dan Nistor a fost aproape de a deschide scorul, dar a trimis mingea în bară. 

Min. 28: Fază ciudată în careul celor de la Poli Iaşi, în urma căreia dinamoviştii au cerut penalty. 

Min. 13: Ocazie Dinamo. Ricardo Grigore şutează de la distanţă, iar acesta este deviat în corner. La faza imediat următoare, Papazoglou trimite cu capul, iar Mino prinde. 

A început meciul. 


Înaintea meciului de miercuri seară, echipa antrenată de Mircea Rednic este lider în play-out, cu 41 de puncte, la două lungimi avans de Gaz Metan Mediaş şi la trei puncte de FC Botoşani, care a jucat deja în această etapă. Poli Iaşi este a patra în ierarhia play-out-ului, cu 30 de puncte, având un avans de patru puncte de locul de baraj.

"Ne-am tot chinuit să ajungem pe primul loc şi ar fi păcat să nu... Mai sunt trei meciuri, să nu încheiem acest playout pe locul 1", a declarat Mircea Rednic, la conferinţa de presă.

Va fi cel de-al patrulea duel dintre Dinamo şi Poli Iaşi, în această ediţie a Ligii 1. Echipa lui Flavius Stoican a câştigat primul meci, scor 1-0, după care a cedat în faţa lui Dinamo atât în returul sezonului regulat, scor 3-0, cât şi în turul play-out-ului, 1-0.

"Va fi un meci deschis. Am văzut şi ultimul meci, o echipă frumoasă, care joacă un fotbal frumos, nu se închide. Sper să câştigăm mâine şi să rămânem pe primul loc", a adăugat Mircea Rednic.

LIVE VIDEO | Dinamo - Poli Iaşi, de la 21:00, la Telekom Sport 1

La rândul lui, Flavius Stoican a spus: "Ne aşteaptă o săptămână de foc. De ce spun asta... Avem două meciuri importante ca şi principiu în general meciul care urmează este cel mai important, dar acum suntem atenţi la ambele meciuri care vin în această săptămână. Unul mai important decât celălalt. Trebuie să fiu atent să gestionez foarte bine această săptămână, primii 11 sau lotul de jucători. Partida cu Dinamo... Trebuie să fiu foarte atent, pentru că la trei zile ne aşteapăt o partidă foarte importantă şi vreau să gestionăm bine această situaţie. Pentru mine şi pentru noi ca echipă, ambele meciuri sunt la fel de importante chiar dacă în general se spune că primul este cel mai important. Nu! Pentru noi ambele meciuri.

Am un lot de jucători în care cred şi atunci trebuie să fac selecţia gândindu-mă la cele două jocuri din această săptămână. Trebuie să le câştigăm sau mergem în primul rând la Dinamo să jucăm fotbal. Sigur o să fie un meci spectaculos pentru că Dinamo pe teren propriu îşi creează situaţii la fel şi noi suntem o echipă care avem posesie cu progresie, ne creăm situaţii. Echipa care va fi mai lucidă aceea va avea câştig de cauză şi mă refer la luciditatea din faţa porţii pentru că ocazii o să fie".

Dinamo - Poli Iaşi se joacă miercuri, de la 21:00, în direct la Telekom Sport 1 şi live video pe telekomsport.ro.

viewscnt
Articole similare