Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | ”El Clasico” măcelărit de arbitraj! Barcelona - Real Madrid 2-2. Derby de foc, cu goluri, ratări, un roşu şi faze controversate

VIDEO | ”El Clasico” măcelărit de arbitraj! Barcelona - Real Madrid 2-2. Derby de foc, cu goluri, ratări, un roşu şi faze controversategalerie foto

Real Madrid

Comentarii

Barcelona şi Real Madrid au terminat la egalitate, scor 2-2, derby-ul de pe Camp Nou. Din păcate, ”El Clasico” a fost strigat de mai multe greşeli enorme de arbitraj.

Suarez a deschis scorul în minutul 10, după o fază în care apărarea lui Real Madrid a fost făcută KO. Sergi Roberto a scăpat singur în banda dreaptă şi a centrat ideal pentru Suarez, care l-a învins pe Navas cu un şut senzaţional.

Avantajul gazdelor a durat doar patru minute! Ronaldo îi ia faţa lui Pique şi trimite în plasă, din câţiva metri, în urma unei recentrări perfecte semnate de Benzema. Înainte de pauză, centralul partidei a ieşit în evidenţă. Mai întâi nu vede un fault de roşu al lui Bale la Umtiti, iar apoi îl elimină pe Sergi Roberto, după o lovitură asupra lui Marcelo pe care camerele tv nu au surprins-o în totalitate.

Repriza a doua începe cu o nouă greşeală colosală de arbitraj. Messi face 2-1, însă faza porneşte de la un fault clar al lui Suarez asupra lui Varane. Hernandez a lăsat jocul să continue, iar Messi l-a învins pe Navas cu un şut perfect.

Real Madrid revine în joc în minutul 72, când Bale face 2-2 cu un şut senzaţional, iar ”galacticii” puteau chiar să plece cu toate punctele, dacă arbitrul acorda un penalty la un fault evident în careu al lui Alba la Marcelo. Mai apoi, ca ”El Clasico” să fie măcelărit total de arbitraj, Hernandez refuză să-i acorde lui Marcelo al doilea cartonaş galben, după un fault clar la Messi.

VIDEO | BARCELONA - REAL MADRID 2-2 (Suarez 10, Messi 52 / Ronaldo 14, Bale 72)

ECHIPELE DE START:

BARCELONA: Ter Stegen - Roberto, Pique, Umtiti, Alba - Coutinho, Rakitici, Busquets, Iniesta - Messi, Suarez

REAL MADRID: Navas - Nacho, Ramos, Varane, Marcelo - Modrici, Casemiro, Kroos - Ronaldo, Benzema, Bale


Min. 90+4: Fluier final.

Min. 90: Patru minute suplimentare.

Min. 76: Oaspeţii cer penalty, după un fault la Marcelo! O nouă greşeală mare de arbitraj.

Min. 72: GOOOL REAL MADRID! Bale restabileşte egalitatea cu un şut senzaţional.

Min. 70: Ratare uriaşă a lui Messi! Scăpat singur cu Navas, starul Barcelonei nu reuşeşte să înscrie.

Min. 52: GOOOL BARCELONA! Messi marchează pentru 2-1, după o fază la care Varane a fost faultat clar de Suarez.

Min. 46: Cristiano Ronaldo a fost înlocuit la pauză. Probleme la gleznă.

Min. 46: A început repriza secundă.

Min. 45+2: CARTONAŞ ROŞU PENTRU ROBERTO! Fundaşul Barcei este eliminat după ce-l loveşte pe Marcelo.

Min. 42: Navas intervine salvator în faţa lui Messi.

Min. 28: O nouă şansă irosită de Ronaldo. Şutul său trece puţin pe lână poartă.

Min. 27: Ratare uriaşă a lui Ronaldo! Ter Stegen intervine salvator în faţa portughezului.

Min. 14: GOOOL REAL MADRID! Cristiano Ronaldo egalează, după o recentrare excelentă a lui Benzema.

Min. 13: Catalanii cer penalty, după o cadere a lui Luis Suarez. Jocul continuă

Min. 10: GOOOL BARCELONA! Sergi Roberto centrează ideal şi Luis Suarez deschide scorul.

Min. 7: Şutul lui Cristiano Ronaldo nu-i pune probleme lui Ter Stegen.

Min. 4: Prima ocazie pentru Barcelona! Suarez e servit bine de Messi, dar şutul său e blocat de Varane. Doar corner pentru Barca.

Min. 1: A început meciul.

UPDATE Aşa arată primele pagini ale celor mai importante ziare de sport din Spania în ziua în care se joacă El Clasico.

Dacă publicaţiile catalane, Sport şi Mundo Deportivo, se concentrează pe faptul că jucătorii Realului nu le vor oferi rivalilor o "gardă de onoare", aşa cum se obişnuia în trecut, ziarele din Madrid sunt mai atente la faptul că Real poate opri seria invincibilă a Barcelonei, care are şansa câştigării titlului fără să fi simţit gustul înfrângerii în acest sezon.

GALERIE FOTO


FC Barcelona şi-a încheiat socotelile în competiţiile interne. A câştigat Cupa Regelui şi este noua campioană a Spaniei, deşi mai are patru meciuri de jucat până la final. Catalanii au dominat categoric sezonul în Spania şi sunt neînvinşi în campionat, dar au fost eliminaţi surprinzător de AS Roma din sferturile Ligii Campionilor. De altfel, singura miză rămasă pentru FC Barcelona este să încheie neînvinsă sezonul din Spania.

În colţul opus, Real Madrid a avut un sezon dezastruos în campionat şi se află în acest moment la 15 puncte în urma rivalei FC Barcelona. Fosta campioană a Spaniei este doar pe locul 3, la 4 puncte în spatele lui Atletico Madrid. Jucătorii lui Zidane sunt însă într-o situaţie cu totul diferită în Europa. Real Madrid este pentru al treilea an la rând în finala Ligii Campionilor şi poate câştiga al treilea trofeu la rând - un record neatins până acum de vreo altă echipă din Europa.

LIVE VIDEO | FC Barcelona - Real Madrid. Messi vs. Ronaldo

În prezent, El Clasico se identifică şi cu duelul celor mai buni jucători din lume. Leo Messi şi Cristiano Ronaldo au ”El Clasico” lor în fiecare sezon, cu dueluri pentru titlurile de golgheter din Spania, Liga Campionilor sau pentru Balonul de Aur. În acest sezon, cei doi au ”împrumutat” din parcursul echipelor pe care le reprezintă.

Lionel Messi a arătat o formă excelentă în campionat, unde este golgheter, cu 32 de reuşite şi se luptă pentru Gheata de Aur a Europei. De asemenea, Messi are şi 12 assist-uri. Practic, starul argentinian a reuşit să producă un gol pentru echipa sa la fiecare 87 de minute jucate. Messi a contribuit în acest sezon la 51% din golurile marcate de Barcelona în Primera. Însă n-a fost la fel de eficient în Liga Campionilor, unde a marcat de 6 ori.



De partea cealaltă, Cristiano Ronaldo a avut un început foarte greu de sezon în Primera, cu puţine goluri marcate în primele etape în care a jucat. Şi-a revenit pe parcurs, dar tot se află la 8 goluri în spatele lui Messi, în clasamentul golgheterilor. Însă portughezul în vârstă de 33 de ani a fost fenomenal în Liga Campionilor. A marcat 15 goluri până acum şi este foarte puţin probabil să piardă titlul de golgheter al competiţiei, în condiţiile în care urmăritorii Firmino şi Salah au câte 10 goluri.

Ronaldo este cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, cu 120 de reuşite.

LIVE VIDEO | FC Barcelona - Real Madrid. Catalanii, mai buni în ultimii ani

FC Barcelona şi Real Madrid au beneficiat în ultimul deceniu de generaţii de excepţie, care le-a permis să domine atât fotbalul din Spania, cât şi pe cel din Europa. Însă catalanii au fost mai buni în duelurile directe din campionat. În ultimele 10 întâlniri, FC Barcelona s-a impus în 6, Real Madrid a câştigat de 3 ori, iar un meci s-a terminat la egalitate.

Lucrurile sunt mai echilibrate când vorbim despre ultimele 5 întâlniri dintre cele două echipe, în Primera. FC Barcelona a câştigat de 3 ori, Real Madrid - de două ori. Ultimul ”El Clasico” a avut loc chiar înainte de Crăciun, pe 23 decembrie 2017, când FC Barcelona s-a impus cu un categoric 3-0, chiar pe Bernabeu.

Pentru meciul din week-end, casele de o pariuri o dau favorită pe FC Barcelona, care are o cotă la victorie de 1.70, în timp ce Real Madrid are 4.50.

LIVE VIDEO | FC Barcelona - Real Madrid. Câteva recorduri din şi despre ”El Clasico”

Cel mai bun marcator: Leo Messi - 25 de goluri (n.r. au fost luate în calcul meciurile din toate competiţiile).
Jucătorul cu cele mai multe meciuri directe consecutive în care a marcat: Ronaldo - 6 meciuri, 7 goluri
Cele mai multe hat-trick-uri în ”El Clasico”: Jaime Lazcano, Santiago Bernabeu, Paulino Alcantara, Leo Messi şi Ferenc Puskas - toţi câte două.
Cele mai multe pase de gol: Lionel Messi - 14
Cele mai multe apariţii în ”El Clasico”: Manuel Sanchis, Real Madrid, 43 de meciuri. Ramos, Iniesta şi Messi au câte 37 de fiecare.

Cea mai clară victorie a lui Real Madrid: 11-1, pe 19 iunie 1943, în Cupa Regelui
Cea mai clară victorie a Barcelonei: 7-2, pe 24 septembrie 1950, în campionat
Cele mai multe victorii consecutive: Barcelona (6, între 25 ianuarie

1948 şi 15 ianuarie 1949), Real Madrid (6 victorii, 30 septembrie 1962 - 28 februarie 1965).Jucători care au trecut direct de la FC Barcelona la Real Madrid: 16
Jucători care au trecut direct de la Real Madrid la FC Barcelona: 3

FC Barcelona - Real Madrid, duminică, de la 21:45, pe Telekom Sport 1. Cele mai importante faze sunt video pe telekomsport.ro.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: real madridfc barcelonaprimera 

viewscnt
Articole similare