Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Viitorul a făcut spectacol contra Academicii. Rivaldinho şi Iancu au reuşit câte o ”dublă”

VIDEO | Viitorul a făcut spectacol contra Academicii. Rivaldinho şi Iancu au reuşit câte o ”dublă”

Fotbal

Comentarii

Viitorul a trecut fără emoţii de Academica Clinceni, scor 5-0. Meciul ar fi trebuit să se joace ieri, dar a fost amânat.

Ziua de sâmbătă în Liga I s-a deschis cu Viitorul - Academica, meciul amânat cu o zi în urmă. Trupa lui Hagi nu s-a lăsat afectată de reprogramare şi a obţinut cel mai clar succes din acest sezon. Abia revenit după o accidentare, brazilianul Rivaldinho a deschis scorul la mijlocul primei reprize. Viitorul a fost în control total, însă desprinderea a venit abia în repriza a doua.

Dussaut a marcat printre picioarele lui Vâlceanu. După numai câteva minute, Rivaldinho a modificat din nou tabela şi şi-a trecut în cont prima dublă din acest sezon. Trupa lui Hagi nu a ridicat piciorul de pe acceleraţie, iar finalul i-a aparţinut golgheterului Iancu. A făcut şi el dubla şi a ajuns la 16 goluri în acest sezon de Liga I. Ultimul a fost din penalti în prelungirile partidei, iar Viitorul - Academica s-a terminat 5-0.

VIDEO | Viitorul - Academica Clinceni 5-0 (Rivaldinho 20, 74, Dussaut 52, Iancu 85) | Telekom Sport 1

Min 93 - GOL Viitorul! GOL Iancu, din nou!

Min. 85 - GOL Viitorul! Gabi Iancu înscrie cu un şut de la distanţă!


Min. 74 - GOL Viitorul! Rilvadinho înscrie şi reuşeşte dubla. Brazilianul a marcat după ce a profitat de o respingere eronată a apărării Clinceniului.


Min. 52 - GOL Viitorul! Dussaut pătrunde în careu, combină cu Iancu şi trage tare, la scurt, printre picioarele lui Vâlceanu, şi face 2-0.


Min. 20: GOOOOL Viitorul! Cosmin Matei trimite o centrare perfectă, iar Rivaldinho prinde o lovitură de cap fără cusur, iar mingea se opreşte în plasă. 

Min. 1: A început meciul.


Viitorul: Tordai – Dussaut, Mladen, Ghiţă, Boboc – Ciobaunu, Artean, Vl. Achim – Iancu, Rivaldinho, C. Matei
Rezerve: Căbuz, Dulca, Iacob, Pitu, De Nooijer, Casap, Munteanu, Ganea, Chiţu
Antrenor: Gheorghe Hagi

Clinceni: Vâlceanu -  G.Matei, Munoz, Bejan, Dobrescu – Susu, Cebotaru, Albu, Fl. Achim – R. Ion, Buziuc
Rezerve: Ureche, Markovic, Kontoes, Ventura, Vanghele, B.Ilie
Antrenor: Ilie Poenaru


UPDATE 19:00 | Meciul Viitorul - Academica Clinceni a fost amânat pentru sâmbătă, de la ora 15:00.

UPDATE 18:25 | Viitorul - Academica Clinceni nu se joacă azi! Partida de la Ovidiu, care trebuia să înceapă de la ora 18:00 şi a fost amânată din cauza a şase teste neconcludente din tabăra Viitorul, va fi reprogramată la o dată care va fi stabilită ulterior.


UPDATE 18:00 | Observatorul de joc a decis amânarea meciului cu o oră, conform protocolului. Asta nu înseamnă că peste 60 de minute se va putea juca la Ovidiu.


UPDATE 17:47 | E oficial! Meciul Viitorul - Clinceni nu se joacă! Rezultatele testelor a sosit, iar şase dintre ele au rezultatul invalid.


UPDATE 17:45 | Disputarea meciului stă încă sub semnul întrebării, se aşteaptă până la ora 18:00 la Ovidiu. Este posibil să nu se joace!


UPDATE 16:45 | Din informaţiile Telekom Sport, FC Viitorul încă nu a primit rezultatele testelor pentru COVID-19, iar dacă acestea nu ajung în următoarea oră, meciul va fi amânat.


Viitorul Constanţa este lider în play-out, cu 35 de puncte, şi pare singura echipă lipsită de grijile retrogradării. De partea cealaltă, Academica Clinceni este una dintre surprizele plăcute, cu cinci victorii în opt etape, şi este pe locul 9, cu 26 de puncte.

Cele două formaţii s-au mai întâlnit o singură dată la Ovidiu, în Liga 1, pe 2 februarie anul acesta, iar acea partidă s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

LIVE VIDEO | Viitorul Constanţa - Academica Clinceni, de la ora 18, pe Telekom Sport 1

"O echipă care stă bine în teren, care are jucători cu experienţă, care a arătat şi de când s-au reluat acum meciurile... o echipă pragmatică, care joacă bine la rezultat şi sperăm să îi desfacem, să facem fotbalul nostru şi să luăm cele trei puncte", a declarat Gheorghe Hagi, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Clinceni.

"Este un meci greu. Jucăm împotriva celei mai bune echipe din acest play-out şi împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din tot campionatul. Ştim foarte bine ce joacă Viitorul, am avut mereu probleme cu ei. Am avut şi rezultate bune, dar am muncit foarte mult pentru acele rezultate. Nu au presiune, din punctul meu de vedere, ei sunt scăpaţi de grija retrogradării", a declarat şi Ilie Poenaru, înaintea meciului direct.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare