Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | FCSB - Astra 1-0. Victorie chinuită pentru echipa lui Nicolae Dică

VIDEO | FCSB - Astra 1-0. Victorie chinuită pentru echipa lui Nicolae Dică

Superliga

Comentarii

FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Astra Giurgiu, în etapa a 14-a a Ligii 1.

Pe un teren execrabil şi cu doar 2.500 de oameni în tribunele Arenei Naţionale, jocul prestat de cele două echipe nu a fost mai presus. Formaţia antrenată de Nicolae Dică a obţinut un succes chinuit graţie golului înscris din penalty de Harlem Gnohere, în minutul 67. Şi oaspeţii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, în prima repriză, însă Cristi Bălgrădean a intervenit excelent la execuţia lui Azdren Llullaku.

Pe finalul jocului, Astra a avut mai multe ocazii de a restabili egalitatea, însă camerunezul Jacques Zoua a fost neinspirat la finalizare în două rânduri, iar Llullaku a trimis şi el puţin pe lângă poartă, din foarfecă.

S-a terminat 1-0, iar FCSB a acumulat 27 de puncte şi a revenit pe locul secund, la două puncte în spatele liderului CFR Cluj. Astra ocupă locul al şaselea, cu 20 de puncte.

VIDEO | FCSB - Astra 1-0 (Gnohere 67'-penalty)
Penalty ratat: Azdren Llullaku 21'

Echipele de start:

FCSB: Bălgrădean - R. Benzar, L. Filip, Jr. Morais, Roman - Nedelcu, Teixeira (Zlatinski ’83) – Man (Rusescu ’88), Fl. Tănase, Fl. Coman (Moruţan ’46) – Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică

Astra Giurgiu: Lazar – Belu Iordache, Cestor, Erico (Bejan ’68), Radunovic – Mrzljak (Zoua ’74) – V. Gheorghe, Roşu, Biceanu, Llullaku – Begue (Buş ‘88). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.


Final.

Min 90+2: Încă o ocazie pentru Astra: reluare din foarfecă a lui Llullaku, mingea trecând pe lângă poarta lui Bălgrădean.

Min. 90: Ocazie imensă a Astrei! Filip pasează greşit în centru, iar mingea ajunge la Zoua, care reia modest din poziţie ideală, iar mingea trece peste poartă.

Min 84: Ocazie Astra! Zoua profită de o deviere greşită a lui Filip şi şutează puternic din unghi, însă şutul său este deviat de acelaşi Filip, iar mingea se duce în corner.

Min. 78: Ocazie FCSB! Florin Tănase execută bine o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, însă mingea trece puţin pe lângă bara din stânga porţii lui Lazar.

Min. 67: Gol, FCSB! Gnohere transformă penalty-ul cu un şut în stânga lui Lazar, care s-a aruncat în partea opusă.

Min. 66: Penalty FCSB. Olimpiu Moruţan este faultat în careu de Mrzljak, iar Horaţiu Feşnic acordă al doilea penalty din acest meci, de această dată pentru FCSB.

Min. 60: Ocazie Astra. Mrzljak şutează puternic de la 20 de metri, Bălgrădean n-are reacţie, dar, spre norocul portarului de la FCSB, mingea trece pe lângă bara din dreapta.

Min. 46: Se reia jocul. La pauză, Nicolae Dică face, ca de obicei, o schimbare: iese Florinel Coman, intră Olimpiu Moruţan.

Pauză pe Arena Naţională.

Min. 45+1: Accidentare Erico. Fundaşul Astrei îşi sparge arcada, în urma unei ciocniri cu partenerul său din centrul apărării, Cestor.

Min. 34: Ocazie FCSB. Florinel Coman execută bine o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, iar Lazar scoate în corner.

Min. 27: Ocazie Astra. Neluţ Roşu trimite lobat din lovitură liberă, iar Biceanu ajunge la minge şi reia din săritură, dar Bălgrădean reţine fără probleme.

Min. 21: Penalty ratat de Astra! Horaţiu Feşnic acordă penalty pentru oaspeţi, după un henţ comis de Junior Morais. Azdren Llullaku ratează, însă, lovitura de la 11 metri, Bălgrădean intervenind salvator.

Min. 10: Ocazie FCSB! Mihai Roman trece din preluare de Belu şi şutează la colţul scurt, dar Lazar reţine fără probleme.

Min 2: Ocazie Astra! Valentin Gheorghe pătrunde în viteză pe lângă Benzar şi şutează la colţul scurt, dar Bălgrădean este atent şi intervine salvator.

Min. 1: A început meciul. Gazonul de pe Arena Naţională este într-o stare execrabilă.

UPDATE 19:30 Avem echipa de start a vicecampioanei. În partida cu Astra, francezul Harlem Gnohere va fi, în premieră, căpitanul roş-albaştrilor.

 

Antrenorul FCSB-ului şi-a complicat şi mai mult situaţia. FCSB a fost eliminată de Dunărea Călăraşi din optimile Cupei României, după ce a pierdut cu 2-1. Dică a ratat astfel încă un obiectiv, după ce n-a reuşit să ducă echipa în grupele cupelor europene, iar în campionat a pierdut prima poziţie.

Acum, are în faţă o nouă încercare. Un eşec cu Astra i-ar şubrezi şi mai mult poziţia, în ciuda declaraţiilor date de patron, care tot repetă că postul său nu este în pericol. În plus, problemele de lot îi dau mari bătăi de cap. La meciul cu Dunărea Călăraşi, Nicolae Dică nu s-a putut baza pe niciun fundaş central de meserie. Şi nu este clar dacă va avea vreunul la dispoziţie şi la meciul cu Astra.

Bogdan Planic nu este refăcut complet, în vreme de Bălaşa este în continuare accidentat. Momcilovic, cel care a mai jucat pe acea poziţie, este şi el în recuperare, dar încă nu s-a refăcut complet. De la mijloc lipsesc Ovidiu Popescu şi Pintilii, care nu vor mai juca în acest an.

  • LIVE VIDEO | FCSB - Astra, duminică, de la 21:00, pe Telekom Sport 1.

Pentru a nu-şi complica şi mai mult situaţia din acest punct de vedere, Dică a menajat mai mulţi jucători la partida din Cupă: ”Pe cei care i-am lăsat acasă am făcut cu ei antrenamente să pregătim meciul cu Astra duminică. Toate partidele sunt grele pentru noi. Adversarii când joacă împotriva noastră parcă au un alt ritm. Sunt mai buni decât în meciurile anterioare pot să spun. Pentru noi toate meciurile sunt grele. Nu are importanţă cum e terenul pe Naţional Arena. Trebuie să intrăm să câştigăm jocul”, a spus Dică.

Momentan, Astra este pe locul 6 în campionat - ultimul care asigură prezenţa în play-off, dar în ultimii ani fosta campioană a fost pentru FCSB un obstacol greu de trecut. Astra s-a impus în ultimul meci direct, cu 1-0 şi are două victorii în ultimele cinci întâlniri directe. FCSB are tot două şi o dată s-a terminat la egalitate.

  • LIVE VIDEO | FCSB - Astra, duminică, de la 21:00, pe Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: fcsbastralive videoliga 1nicolae dica 

viewscnt
Articole similare